TAS-ul desface șampania!** Oțelul a câștigat FINALA campionatului și e 99% noua CAMPIOANĂ‚ a României! Oțelul-Poli 2-1
Gălățenii își pregătesc sărbătoarea după ce Pena le-a câștigat
finala campionatului. Ultimele emoții vor veni însă de la
Lausanne.
Oțelul a reușit să câștige campionatul, învingând cu 2-1 Timișoara.
Antal a arătat drumul, Zicu a pus o barieră iluzorie, pe care capul
lui Pena a spulberat-o în final. Dar, ca să nu greșim, mai bine
spunem: „Se pare că Oțelul e campioana României”.
CLICK AICI
PENTRU EDITORIALUL LUI DAN FILOTI: „Victoria lui
Dorinel!”
Titlul ăsta nu e pentru oricine. Nu mai e accesibil băieților cu
veleități de supereroi în revistele colorate. E pentru bărbați!
Pentru aceia care nu vorbesc nici între ei de teamă că și-ar putea
pierde concentrarea. Și pentru cei care se desenează, cu un umor
ciudat, cu un topor în mână pentru a arăta că sunt luptători
adevărați. De aceea am avut Oțelul – Poli.
SUPER FOTO
Galațiul de poveste! VEZI cum sărbătoresc fanii primul titlu din
istorie
La Galați zgomotul tibiilor trosnind sperie și peștii din
Dunăre, iar gropile din gazon sunt mai adânci și mai dese decât pe
șoselele patriei. Acolo e ignoranță, aici e dăruire. Dacă ar fi
fost altfel, Taborda n-ar fi șchiopătat încă din start. Și poate
capul pletosului Antal ar fi fost o priză ușoară, nu gol
(15).
Lent,
grăsuț, dar fotbalist
Costin a chelit de atâtea mingi respinse, dar când trebuia mai mult
a dat-o peste (16). Și aici s-a cam terminat și cu jocul pe atac al
gălățenilor. Pe Bourceanu îl văd rudele din balcon și îi aud și
țipetele de furie. Dublura lui Alexa îi împinge în față pe
alb-violeți. „Chirurgul” dă puțin peste transversală (18). La fel
și Goga. Întâi de la distanță (26), apoi din doar câțiva metri
(34). Toate astea în timp ce Zicu se ia la întrecere doar cu
plictisita mașinuța medicală. Roțile câștigă! Dar Poli n-are nevoie
de cai putere, ci de goluri. E simplu: Ianis pune latul și Poli
râde (52).
Zgomotul râsetelor îi trezește și pe moldoveni, adormiți undeva
în careul lor. Contraatac Antal, centrare Buș și „Penarul” ținut pe
bancă îi face pe gălățeni să mai stea cu gândul doar la veștile
dinspre TAS.
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI LIVE TEXT
FINALA CAMPIONATULUI, OȚELUL GALAȚI – POLI
TIMIȘOARA!
INFO: 3 greșeli
mari de arbitraj în prima repriză în favoarea lui Poli.
VEZI AICI fazele
controversate.
INFO: Gălățenii și
timișorenii sunt alături de Mihai Neșu.VEZI AICI bannerele celor două
galerii.
INFO: 600 de fani
ai lui Poli au străbătut țara pentru a-și susține favoriții în
FINALA campionatului! CLICK PENTRU
FOTO!
min
15: Explozia de bucurie a fanilor Oțelului care
urmăresc meciul pe ecranul din fața Casei de Cultură a
Sindicatelor. Antal a deschis scorul pentru gălățeni.
CLICK AICI PENTRU MAI MULTE
POZE
min
5: Oțelul cere penalty după contactul dintre
Taborda și Antal. Robert Dumitru lasă jocul să continue.
UPDATE
19:45: Aproximativ 2.000 de fani ai Oțelului s-au
strâns pentru a urmări FINALA campionatului pe ecranul montat în
fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Galați.
Cu 15 minute înainte de meci stadionul este arhiplin.
UPDATE
19:20: Cele două formații au ieșit la încălzire în
aplauzele celor 12.000 de fani din tribune.
Zeci de confetii și role de hârtie au fost aruncate în teren.
Suporterii au creat o atmosferă sud-americană.
Elevii lui Uhrin se încălzesc chiar în fața sectorului destinat
fanilor lui Poli. Acesta a fost completat cu cei sosiți la Galați
cu trenul.
UPDATE
19:10: Avem și primul 11 al lui Dorinel
Munteanu:
OȚELUL GALAȚI
4-2-3-1: Grahovac – Râpă, Sârghi, Costin, Sălăgeanu – Giurgiu,
Filip – Antal, Viglianti, Buș – Paraschiv
rezerve: Brăneț,
Mișelăricu, Iorga, Pena, Cojoc, Silviu Ilie,
Ibeh
UPDATE
19:00: Suporterii „viola” care au făcut deplasarea
cu trenul au ajuns la Galați. Ei au fost preluați de autocare
flancate de dube ale Jandarmeriei și duși la stadion.
UPDATE
18:50: Sectorul rezervat oaspeților începe să se
umple. Mai sunt așteptați fanii lui Poli care vin cu trenul.
UPDATE
18:40: Jucătorii Oțelului au ieșit de la vestiare
pentru a inspecta terenul, în aplauzele a 11.000 de spectatori.
UPDATE
18:30: Avem primul 11 al lui Dusan Uhrin jr:
POLI TIMIȘOARA
4-3-3: Taborda – Luchin, Burcă, Ghionea, Sepsi – Alexa, Bourceanu,
Ignjatijevic – Goga,
Ricketts,
Zicu
rezerve:
Pantilimon, Tameș, Zăgrean, Magera, Nikolic, Helder,
Cisovsky
UPDATE
18:20: Cele 3 autocare cu fani ai lui Poli au sosit
la stadion.
Pe teren și-au făcut apariția jucătorii Timișoarei, care au fost
huiduiți de ce aproximativ 9.000 de fani ai Oțelului prezenți pe
stadion la această oră.
Fotbaliștii lui Poli au fost însoțiți de Daniel Stanciu. Dusan
Uhrin e și el la marginea terenului.
UPDATE
18:15: Scandal la porțile stadionului! Fanii
Oțelului care au ajuns acum la meci i-au fugărit pe bișnițari și
i-au alungat din incinta stadionului.
Suporterii s-au arătat nemulțumiți de prețurile prohibitive
cerute de aceștia, aproximativ de 10 ori mai mari decât cele
inițiale.
UPDATE
17:54: Încă 10 mașini cu suporteri ai Timișoarei au
intrat acum în Galați.
Jandarmii susțin că până în acest moment nu a existat niciun fel
de incident între fani.
Aproximativ 2.000 de oameni sunt deja în stadion și vor viziona
pe tabelă partida Oțelul-Juventus (1-0) din 1988.
UPDATE
17:34: Prima regulă impusă de fanii Oțelului: fără
semințe în galerie! Liderul galeriei Oțelului țipă într-o portavoce
la cei care stau la poartă să arunce pungile de semințe.
Oamenii încep să-și piardă răbdarea, întrucât accesul în stadion
e greoi, controlul fiind foarte riguros.
Pe lângă oamenii obișnuiți, au început să apară la stadion și
directorii de la Sidex.
UPDATE
17:20: O parte din galeria lui Poli a ajuns la
Galați și este escortată la stadion.
UPDATE
17:00: S-au deschis porțile, iar fanii intră deja
în stadion.
La stadion mai sunt și oameni fără bilet care spun că vor mai
aștepta să treaca timpul, pentru ca bișnițarii să mai lase din
preț.
UPDATE
16:50: Mai sunt aproape 3 ore până la FINALA
campionatului, iar gălățenii sunt nerăbdători să-i vadă pe
Paraschiv&co. în meciul care poate echivala cu primul titlu al
Oțelului.
Circa 300 de suporterii s-au strâns deja la stadion: 200 din
galerie și câteva zeci la tribunele I și a II-a.
Cei adunați în fața intrării de la peluză au început să cânte și
să scandeze anti-Timișoara.
„Să vină titlul la Galați!” este hit-ul
zilei.
VEZI IMAGINILE LA DIMENSIUNE
COMPLETĂ‚ ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS!
UPDATE
16:25: În centru orașului, în fața Casei de Cultură
a Sinducatelor, s-a montat un ecran de 5X4 metri, pentru fanii care
nu au apucat să-și cumpere bilet la FINALA campionatului.
Jandarmii estimează că aproximativ 3.000 de oameni vor urmări
meciul pe acest ecran: „O să fie nebunie! Dacă batem, aici
o să se strângă tot orașul”, au declarat
organizatorii.
150 de oameni sunt deja în fața stadionului, cu o jumătate de
oră înaintea deschiderii porților.
INFO
15:45: Elevii lui Dorinel Munteanu sunt favoriți la
casele de pariuri înainte de FINALA campionatului.
O victorie a Oțelului este cotată între 2.25 și 2.50, „x”-ul
variază între 2.90 și 3.27, în timp ce un succes al lui Poli are
cote cuprinse între 2.55 și 3.06.
„Pinnacle Sports” are cea mai atractivă ofertă pentru meciul
care poate decide titlul: 2.50 pentru victoria Oțelului, 3.27 la
egal și 3.06 pentru un succes al Timișoarei.
cea mai norocoasă echipă a acestei ediții, Poli ar câștiga detașat.
Procentajul golurilor înscrise de bănățeni după minutul 75 este
descurajant pentru orice adversar. În afară de șansă, putem vorbi,
categoric, de forță psihică și pregătire fizică. Rezistați la o
trecere în revistă a punctelor câștigate de Poli în ultimul
moment?!
Etapa a doua, Axente a egalat în minutul 90, 2-2 la Mediaș, etapa a
patra: Zicu a adus un punct de la Craiova în minutul 90 plus 2.
Același Zicu a adus toate punctele în meciul cu Rapid din etapa a
zecea cu un gol în minutul 86. În etapa cu numărul 25, Goga a
înscris pentru 3-2 în minutul 92 pe terenul lui Sportul. O etapă
mai târziu, Zicu a făcut 2-2 cu Pandurii în minutul 90. Oțelul
compensează prin reușita lui Paraschiv din etapa trecută contra
Brăneștiului. Gol din ofsaid în prelungiri.
La mari ghinioane scorul e egal, 1-1: Zicu a ratat penalty în
ultimul minut al meciului de pe teren propriu cu Târgu Mureș (0-0)
din etapa 28. În runda cu numărul 29, Viglianti a irosit șansa de a
păstra toate punctele la Galați (2-2 cu Gaz Metan), după ce a șutat
în bară de la punctul cu var.
UPDATE:
14:45: Trenul în care se află fanii lui Poli pleacă
acum din București și va ajunge în Galați în jurul orei 18:30.
Suporterii vor fi preluați cu autocare de la gară și vor fi duși
la stadionul „Oțelul”.
Circa 600 de fani ai lui Poli Timișoara fac deplasarea la Galați
pentru a-și susține favoriții în FINALA campionatului.
UPDATE
14:22: Fanii lui Poli care merg la meci cu
autocarele și cu mașinile personale vor fi escortați de Jandarmerie
din momentul în care vor intra în județ.
Suporterii vor fi conduși în incinta stadionului, iar apoi cu
autocarele cu care au venit vor fi aduși și cei care fac deplasarea
cu trenul.
Fanii Timișoarei care merg cu autocarele sunt în acest moment la
Buzău, iar cei care au preferat trenul se află în București.
UPDATE
14:14: FINALA campionatului este considerat meci cu
grad ridicat de risc, astfel că 450 de jandarmi au fost detașați
pentru a asigura paza pe stadion.
UPDATE
14:00: Deși mai sunt 6 ore până la primul fluier al
lui Robert Dumitru, bișnițarii și-au făcut deja apariția la
stadion.
Mulți dintre cei care vor să asiste la meci, dar s-au hotărât în
ultimul moment, sunt speriați de prețurile mari.
Un bilet la Tribuna a II-a este vândut de bișnițari cu 80 de
lei, adică de 8 ori mai mult decât prețul inițial.
La partida cu Poli Timișoara, un bilet la Tribuna I a costat 15
lei, la Tribuna a II-a – 10 lei, la Peluza Nord – 7 lei, la Peluza
Nord, sector B – 2 lei și la Peluza Sud – 7 lei.
UPDATE
13:47: Porțile stadionului „Oțelul” se vor deschide
la ora 17:00, cu 3 ore înaintea începerii FINALEI
campionatului.
Oficialii grupării gălățene doresc astfel să evite îmbulzeala de
la intrare și le vor oferi celor care vor ajunge devreme la stadion
șansa de a revedea pe tabelă meciul Oțelul-Juventus (1-0), din
1988.
Meciul va fi difuzat începând cu ora 18:00 și va putea fi
urmărit și pe un ecran gigant în fața Casei de Cultură a
Sindicatelor.
13:15: Elevii lui Dusan Uhrin jr. iau acum masa de
prânz la Hotel Belvedere din Brăila.
Iulian Tameș s-a întâlnit cu doi dintre prietenii săi pentru a
le da acestora invitații la meci.
Înaintea de revenirea în hotel, mijlocașul Timișoarei le-a
strigat, în glumă, celor doi: „Vedeți ce faceți, că le-am
mai dat și altora bilete la un alt meci și se bucurau cand a luat
Poli gol”.
Gheorghe Chivorchian și încă un membru al staff-ului grupării
„viola” au ieșit la o plimbare pe faleză.
UPDATE
13:10: Mai puțin de 7 ore până la începerea FINALEI
campionatului.
Galațiul s-a bătut la propriu pentru un bilet la meci. Cea mai
mare cerere de tichete din istoria orașului garantează un stadion
plin și o atmosferă pe măsură. „Sidexplozia” e gata să facă față
provocării și promite o coregrafie cum nu s-a mai văzut pe Dunăre
(pe teritoriul României, pentru că Belgradul de exemplu are o
tradiție incomparabilă în Europa).
„Ne vom ridica la înălțimea momentului”,
garantează liderii suporterilor gălățeni.
Recunoscută ca una dintre cele mai pătimașe și frumoase galerii,
„Ultra Viola” își trimite la Galați cei mai reprezentativi oameni:
„Am fi putut umple numai noi stadionul, dar trebuie să ne
mulțumim cu numărul de bilete acordat și vom avea grijă să se simtă
suflul unui oraș, al întregului Banat”, replică
timișorenii.
UPDATE
12:30: Marian Iancu crede că TAS-ul l-ar putea
ajuta, Marius Stan mizează pe Comisia de Licențiere care se poate
amesteca în lupta pentru titlu.
Conducătorii celor două echipe au accesat și „butoane roșii” care
implică foruri și decizii internaționale și indiferent cine va
câștiga titlul pe teren va trebui să aștepte un OK din afară pentru
a-și putea trăi liniștiți bucuria.
VEZI AICI mai multe
detalii
UPDATE
12:00: Cu câteva ore înaintea fluierului de start
al lui Robert Dumitru, jucătorii Oțelului au mers la biserică și
s-au rugat pentru un rezultat pozitiv în partida care ar putea
însemna primul titlu de campioană pentru formația de la malul
Dunării.
Jucătorii au plecat de la stadionul formației Oțelul la ora
10:30, ajungând pe faleză, unde majoritatea a ales să facă o
plimbare. Unii dintre fotbaliști, între care și căpitanul Sergiu
Costin și mijlocașii Gabriel Giurgiu și Liviu Antal, s-au dus
pentru câteva minute la o biserică din apropierea falezei.
Lotul gălățean a fost însoțit în plimbarea făcută de antrenorii
secunzi.
UPDATE
11:51: Războiul dintre Oțelul și Poli s-a mutat,
până la ora meciului, în birourile lui Marius Stan și Marian
Iancu.
Cei doi conducători nu au putut rata o utlimă ocazie de a lansa
„săgeți otrăvite” dintr-o tabără în alta înaintea finalei
campionatului.
VEZI AICI RĂ‚ZBOIUL
DECLARAȚIILOR!
UPDATE
10:00: Galațiul și Timișoara se bat umăr la umăr în
ceea ce ar putea fi „finala campionatului”. Dacă Oțelul e liderul
clasamentului în meciurile jucate acasă, Poli este peste toți în
topul punctelor câștigate pe terenuri străine.
Citește o analiză a șanselor celor două
echipe
Salut! Sunt Cosmin Boghiu și azi, în ziua FINALEI
campionatului, voi fi alături de voi pe
www.prosport.ro.
Cu ajutorul reporterilor de pe teren, vă voi ține la curent cu
tot ce se întâmplă în ambele tabere.
Statistici, fotografii și informații în timp real, într-un LIVE
BLOG care nu te va lăsa să te dezlipești de www.prosport.ro, pentru
că ȘTIM CE ÎNSEAMNĂ‚ SĂ‚
FII SUPORTER!
UPDATE sâmbătă
17:22 Poli Timișoara este aproape de titlu, dar
planurile bănățenilor ar putea fi încurcate de UEFA. Clubul de pe
Bega ar putea să nu primească licența pentru sezonul următor.
Citește reacția lui Marian
Iancu
UPDATE sâmbătă
13:27 Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal,
Dumitru Dragomir, a declarat, sâmbătă, că a înțeles că meciul
dintre Oțelul și Pandurii Târgu Jiu, câștigată de gălățeni la „masa
verde”, se va rejuca, însă a precizat că LPF nu a primit nicio
notificare de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în acest
sens.
„Am înțeles că s-ar juca Oțelul cu Pandurii, dar noi nu am
primit nicio hârtie la Ligă de la TAS”, a spus Dragomir,
referitor la partida din etapa a XIX-a a Ligii I.
UPDATE sâmbătă,
11:55 De șapte ori s-a mai întâmplat în istoria
campionatului ca titlul să se decidă în penultima etapă, într-un
meci direct între primele două locuri! Timișoara a mai pierdut o
finală!
VEZI AICI palmaresul meciurilor directe
dintre Uhrin și Dorinel Munteanu.
UPDATE sâmbătă ora 09:00 Redactorul-șef al
ProSport, Dan Filoti, continuă analiza celor două pretendente la
titlu. După stilul de joc, a venit rândul stării de spirit a
jucătorilor. Încordare și concentrare maximă la Galați vs relaxare
la Brăila pentru Poli! Cine va avea câștig de cauză?
VEZI AICI toate detaliile despre starea de spirit a
jucătorilor!
vineri,
20:00: FINALA campionatului a început pe
www.prosport.ro, cu exact două zile înaintea fluierului de start al
lui Robert Dumitru.
Redactorul-șef al ProSport, Dan Filoti, a făcut analiza celor
două combatante, din punct de vedere fotbalistic.
Contraatacul sau ofensiva totală? Cine va avea câștig de cauză
duminică? VEZI AICI toate detaliile și spune-ți
părerea!