TAS va anunța decizia în cazul barajului dintre Rapid și Concordia până vineri

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunțat astăzi pe site-ul oficial că a înregistrat apelul celor de la Concordia Chijana împotriva FRF, în legătură cu meciul de baraj pentru menținerea în Liga 1, de sâmbătă, meci încheiat cu victoria Rapidului, scor 2-1.

Concordia a solicitat motivarea legală a FRF prin care s-a organizat meciul de baraj.

Concordia Chiajna, locul 15 în Liga 1 la finalul ediției 2012-2013, loc retrogradabil, a disputat un meci de baraj cu Rapid, care nu a obținut licența pentru sezonul 2013-2014.

Decizia în acest caz va fi anunțată înaintea startului Ligii 1, programat vineri. Cel mai probabil, decizia va fi anunțată joi.

 

Publicat: 15 07. 2013, 20:30
Actualizat: 15 07. 2013, 22:06