FCSB – CFR Cluj, meci programat duminică de la 20:45, poate lămuri o bună parte dintre dilemele legate de numele viitoarei campioane. FCSB are șansa să se distanțeze la 5 puncte de clujeni cu o victorie, însă Dan Petrescu își poate aduce echipa pe primul loc dacă va reuși să ia toate cele trei puncte pe Național Arena.
Deși nu a avut evoluții prea bune în ultima perioadă și a fost subiectul unui articol într-un ziar de cancan, fiind surprins cu țigara în gură la o terasă, Florin Tănase pare relaxat înainte de derby. „Atmosfera e bună, am lucrat bine și sperăm să se vadă asta și pe teren. N-ar fi rău să obținem un egal pentru că am rămâne pe primul loc, dar trebuie să câștigăm pentru că jucăm acasă. Eu cred că CFR ne poate surprinde doar la fazele fixe, în rest nu văd cum ar putea„, a spus căpitanul FCSB.
Florin Tănase a transmis dorințele cu privire la finalul de campionat și a dat un amănunt important în presupusa schimbare de „putere” la FCSB: „Nu vreau un final de campionat palpitant, vreau să câștigăm mâine seară, apoi să câștigăm cele trei meciuri rămase până la final. Nu avem nicio primă, știți că avem prime doar la calificarea în Europa. L-am văzut pe domnul Geambazi la baza de antrenament, am discutat cu dânsul„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER