„Tata mă RUPE!”** Cum se pregătește Prepeliță să-l dea gata pe Levi
Transferul lui Andrei Prepeliță la Steaua se amână din cauza
faptului că Adrian Mititelu refuză să-i plătească mijlocașului
restanțele financiare, iar jucătorul așteaptă acum să fie declarat
liber de contract.
Chiar dacă nu se poate antrena cot la cot cu ceilalți jucători din
lotul lui Roni Levi, Prepeliță e convins că va fi pregătit în
momentul în care transferul se va oficializa.
Mijlocașul urmează un program special sub comanda tatălui său și
spune că are parte de antrenamente extrem de solicitante.
„De vreo trei săptămâni mă pregătesc acasă, la Pitești. Am
un program bine stabilit de preparatorul fizic de la Steaua, pe
care îl execut supravegheat de tata. Nu e deloc ușor, mă cam rupe
la antrenamente, nu mă menajează deloc. Mai fac și eu în plus o
alergare dimineața la 7, iar după-amiază joc fotbal pe sintetic cu
prieteni sau cu foști fotbaliști.
Ar fi fost mai bine să mă antrenez cu Steaua, pentru că aș fi
reușit să-mi fac relațiile de joc cu coechipierii. Va fi dificil să
mă impun din prima în momentul când voi ajunge la echipă pentru că
eu am pierdut perioada asta de pregătire. Dar sunt ambițios și o să
trag tare. Steaua este o echipă mare și numai cei foarte bine
pregătiți reușesc să facă față aici. Sper să fiu unul dintre ei.
Până una-alta, n-am ce face și trebuie să accept situația asta,
pregătindu-mă singur„, a declarat Andrei Prepeliță pentru
ziarul Ring