Tătărușanu are șanse să joace cu Rapid!** Portarul va reveni pe gazon săptămâna viitoare

Câțiva jucători steliști care se află în perioada de recuperare după accidentările suferite au mers ieri la o sală de fitness din Capitală pentru a-și întări mușchii. În fruntea lor se afla Ciprian Tătărușanu, care de săptămâna viitoare va reveni la antrenamentele de pe terenul de fotbal.

Pentru că nu mai au o „casă” a lor, steliștii sunt nevoiți să se pregătească la diferite săli de fitness din Capitală. În schimbul publicității, proprietarii unor astfel de săli acceptă să-i găzduiască pe jucătorii lui Ilie Stan. Așa s-a întâmplat și aseară, unde la un centru de fitness de pe Șoseaua Pandurilor s-au prezentat patru fotbaliști steliști care se află în perioada de recuperare după accidentările suferite toamna aceasta.

„Deocamdată avem doar un parteneriat verbal cu clubul Steaua. Vor să vadă și ei dacă jucătorii se simt bine la sala noastră”, ne-a explicat managerul sălii respective. Tătărușanu, Galamaz, Răduț și Mihai Costea și-au întărit musculatura la această sală particulară. Cea mai așteptată revenire e cea a fostului căpitan. Ciprian Tătărușanu trage tare de două ori pe zi ca să joace cât mai repede după ce în meciul cu Pandurii s-a accidentat stupid suferind o entorsă de gradul trei la glezna stângă. Veștile sunt bune în ceea ce îl privește. Săptămâna viitoare el va reveni la antrenamentele normale de pe teren, când va și putea să plonjeze și să lovească mingea. Stafful medical face toate eforturile ca Ciprian să fie apt până la ora jocului cu Rapid de pe 24 octombrie.

Fotbaliștii steliști au fost însoțiți la sală de preparatorul fizic Horea Codorean.

Publicat: 13 10. 2011, 03:00
Actualizat: 13 10. 2011, 03:00