Ciprian Tătărușanu negociază în această perioadă cu Fiorentina, iar în următoarele zile acesta ar putea lua o decizie în ceea ce privește viitorul său.
Victor Becali dă asigurări că jucătorul nu a semnat încă vreun contract cu o altă echipă, precizând că acesta este deschis în continuare tuturor ofertelor.
„Am vorbit cu impresarul lui Tătărușanu, dar se afla la Roma și nu la Florența. Tătărușanu nu a semnat cu nimeni, doar că are o înțelegere cu Pietro Chiodi pentru Italia. Mi-a zis că dacă am vreo ofertă pentru el ne întâlnim și discutăm. Îl apreciez pentru comportamentul lui. El nu a semnat încă cu Fiorentina”, a spus Victor Becali la Sport.ro.
Ciprian Tătărușanu mai are contract cu Steaua doar până în vară și poate semna cu orice echipă, din postura de jucător liber de angajament.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER