Tătărușanu: „Nu mi-era frică de concurența cu Zapata”

Ciprian Tătărușanu este deja al Stelei, dar viitorul sezon îl va prinde tot la echipa lui Neluțu Sabău, Gloria Bistrița. Internaționalul de tineret spune însă că nu îi era frică de concurența cu Zapata.

Ciprian, esti jucătorul Stelei?
Da! Sută la sută sunt al Stelei. Am semnat contractul luni, dar să știți că eu am propus conducătorilor echipei din Ghencea să fiu lăsat să mai evoluez un an la Bistrița.

De ce?
Așa am considerat eu că este mai bine pentru mine. Am în față, la anul, o calificare la Campionatul European de tineret, unde sper să ajung cu actuala mea generație.

Îți e teamă de concurența cu Zapata?
Nici vorbă! La Steaua este mereu concurență. Asta o știe orice fotbalist care ajunge acolo. Cine va fi cel mai bun dintre noi, acela va apăra. Sunt convins că antrenorul va decide care va fi cea mai bună variantă. Când o să ajung la echipa roș-albaștrilor, sper să demonstrez că am meritat să fiu transferat.

Cum ai debutat în fotbal?
Am început să joc pentru prima dată la Școala Sportivă numărul 2, apoi această școală a fuzionat cu Juventus București. Vreau să le mulțumesc din suflet celor doi antrenori, Constantin Trocan și Ion Mățăoanu. Dânșii au fost tehnicienii mei de la juniori care m-au susținut mereu și au avut încredere în mine. Cred că nu i-am dezamăgit.

Ce portar ai ca idol?
Nu pot să spun că am un idol, dar pot să afirm că îmi place Van der Sar de la Manchester United. E un portar cu talie și cu o foarte mare personalitate.

Se zvonește că ai fost operat la genunchi, este adevărat?
Nici vorbă! Este adevărat că am avut o problemă la genunchi, dar mi-a trecut. Din fericire pentru mine, nu a fost nevoie de o intervenție chirurgicală.

Publicat: 27 05. 2008, 21:22
Actualizat: 27 05. 2008, 21:24