Ciprian Tătărușanu este una dintre pierderile certe ale Stelei în sezonul următor. Portarul titular al Stelei și al echipei naționale și-a încheiat contractul cu echipa campioană și se va îndrepta către o nouă provocare. Chiar dacă presa sportivă a menționat în repetate rânduri faptul că Tătărușanu este deja fotbalistul Fiorentinei, acesta a negat cu vehemență. „Oferta Fiorentinei este făcută de voi. Eu nu am spus niciodată că Fiorentina m-a ofertat pe mine sau că am semnat cu ei. Este totul numai din presă„, spunea portarul ieri, într-un interviu acordat exclusiv ProSport.
Chiar și în ciuda faptului că neagă public, Tătărușanu s-a dat de gol în ceea ce privește destinația sa pe Instagram. Pe contul său de pe rețeaua de socializare deținută de facebook, portarul îi urmărește pe nu mai puțin de 14 dintre fotbaliștii Fiorentinei. Aleksandr Iakovenko, Ante Rebic, Borja Valero, Giuseppe Rossi, Gonzalo Rodriguez, Joaquin Sanchez, Josep Ilicic, Juan Cuadrado, Leonardo Capezzi, Marco Bakic, Neto, Rafal Wolski, Matos, și Stefan Savic sunt cei la care este abonat Tătărușanu, românul fiind și unul dintre cei peste 16.000 de urmăritori ai contului oficial al grupării din Serie A.
Ultimul dintre cei urmăriți, Joaquin, a primit „follow” de la Ciprian Tătărușanu la doar câteva ore după ce făcea declarațiile amintite mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER