Deși Steaua s-a impus la Mediaș cu 4-2, Gigi Becali a pus tunurile pe câțiva dintre elevii lui Bergodi. Primul pe listă a fost Rafal Grzelak, jucător pe care îl criticase și înainte de meci.
„Sper că a înțeles și Bergodi acum că ăsta nu are ce să caute în echipă. Nu a jucat nimic. V-am zis de la început că la pauză o să-l schimbe”, a spus, ușor iritat, Becali. Latifundiarul și-a mutat apoi tirul în direcția lui Ducu Ninu, mai ales că fundașul a fost depășit net de necunoscutul Pârvulescu. „Ninu a zis că dacă l-am lăudat o dată, de două ori, e șmecher. S-o fi gândit că nici nu mai trebuie să alerge la antrenamente. L-a făcut azi ăla (n.r. – Pârvulescu) țăndări, praf! La fel Bud la faza golului”, a afirmat Becali, care și-a încheiat tirada vorbind despre Kapetanos: „El, de acum încolo, o să intre pe parcurs ca să dea gol. Atacul Stelei va fi Stancu – Surdu”.
„Domnul Becali poate spune ce vrea, e patron. Eu nu vreau să-i comentez declarațiile„, Cristiano Bergodi, antrenor Steaua
Celula și loja
În ziua meciului cu Gaz Metan din sezonul trecut, Gigi Becali era eliberat după zile grele de arest. Cu greu poate fi uitată o asemenea experiență. Patronul stelist l-a evocat amuzant într-un dialog cu moderatorul Sport.ro, Ioana Cozma, aseară la „Special”.
Moderator: De Szekely v-a plăcut? Becali: Le-am și zis celor din celulă… Moderator: Lojă… Becali: Da, lojă. Dacă Szekely nu dădea gol, îl trimiteam la echipa a doua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER