Deși a declarat că perioada de mercato e închisă pentru FCSB, Gigi Becali (60 de ani) a făcut vâlvă în Liga 1 Betano luni seară, când a anunțat că a deschis deja negocierile pentru transferul lui Dan Nistor (30 de ani). Pentru Cornel Dinu (70 de ani) cedarea căpitanului la marea rivală ar fi cea mai mare greșeală pe care ar putea s-o facă Ionuț Negoiță.
Becali pune pe masă 500.000 de euro plus Kamer Qaka, 15.000 de euro salariu și 100.000 de euro la semnătură pentru Dan Nistor în încercarea de a-l convinge pe mijlocașul central să trădeze și să lase banderola de căpitan din Ștefan cel Mare pentru banii de la vicecampioana României. Pățiți în trecut cu Gnohere, plecat pe doar 250.000 de euro, „câinii” sunt puși în fața unui moment periculos, pentru că, mai mult ca sigur, reacția fanilor la un eventual transfer va fi una violentă.
Iar Cornel Dinu intervine abrupt în discuție și pune pe masă o părere cât se poate de clară. Prețul lui Nistor e de patru sau cinci ori mai mare decât banii pe care Becali e dispus să-i plătească, iar unda verde pentru transfer ar fi o eroare regretabilă pentru Dinamo: „Cred că a fost o aruncare pe piață a celor de la FCSB. Dinamo nu cred că ar face o asemenea mutare, nu se justifică nici ca bani, nici ca randament… Dacă îi scoți pe May și pe Nistor, te faci de râs. Nu, Nistor valorează în jurul a două-trei milioane de euro. Diferența este foarte mare, că Dinamo are jucători care joacă în propria jumătate, Nistor face diferența că joacă și în jumătatea cealaltă. Jucătorii ăștia se caută, sunt mult mai scumpi”, a declarat legenda din Ștefan cel Mare, luni seară, la Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER