„Te înjurăm de la Tribuna a II-a!”

Nici pauza prilejuită de meciurile naționalei, nici faptul că Gigi Becali a acceptat ca Steaua să ia bilete de la FC Argeș, care ulterior au ajuns la membrii galeriei prezenți la Pitești, nu au determinat încetarea protestelor suporterilor steliști împotriva conducerii.Ba dimpotrivă, cei prezenți la meciul cu FC Argeș au scandat din nou împotriva finanțatorului și împotriva președintelui Argăseală.

După ce au auzit declarațiile lui Gigi Becali, care din nou a amenințat că le va închide peluzele celor care mai înjură în Ghencea, fanii formației roș-albastre s-au gândit la diferite soluții la care să apeleze în caz de necesitate.

Cu ocazia partidei dintre Steaua II și Ovidiu, suporterii formației antrenate de Lăcătuș s-au adunat și au discutat pe marginea ultimelor amenințări ale patronului. „Dacă reușește totuși să nu ne mai permită accesul la peluze, atunci ne vom muta la Tribuna a II-a. Tot nu va scăpa de noi”, e mesajul steliștilor către latifundiarul din Pipera.

 

Marin a mutat galeria la peluză

Dacă se va întâmpla așa, atunci se poate spune că galeria  roș-albaștrilor va reveni în tribuna pe care o ocupa înainte de 1989, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. În acea perioadă, susținătorii înfocați ai echipei steliste erau adunați în zona tunelului care duce la vestiare. Liderul de atunci al galeriei era un anume „Bebe”, comanda trecând apoi în mâinile lui Marin „Țiganul”, care a mutat galeria la peluza unde se află tabela de marcaj.

„Șeful de galerie era Marin Vlad, care îi tot bătea pe ăștia de o seamă cu mine, și am luat foc atunci cu el și i-am zis «Băi, nene, noi ne mutăm». Ne-am certat puțin atunci și toată lumea a mers cu mine la Peluza Nord”, povestea într-un interviu acordat site-ului fcsteaua.ro ultimul lider de galerie al Stelei, Jean Pavel.

 

„Caterincă” pe site-ul suporterilor

Pe site-ul suporterilor steliști, unul dintre utilizatori a compus mai multe catrene, inspirat fiind din declarațiile făcute de Gigi Becali sau de diferiți oameni de fotbal după partida de la Pitești. Unul dintre ele e prezentat
mai jos. Gigi Becali: „Nu vreau să mă bag, pentru că e orgoliul lui Marius. Dar dacă mă bag eu, câștig absolut toate meciurile până la finalul returului. Nu să mă bag la tactică sau așa, doar să îi dau foaia cu titularii.“

-Dă-i lui Marius numa’ foaia, 

-Fă „Fiara“ blândă ca oaia, 

-Iar în caz că te ignoră,

-Intră Argăseală-n horă…

Publicat: 29 03. 2009, 08:44
Actualizat: 29 03. 2009, 15:31