Al treilea antrenor al FCSB-ului în acest start de campionat, Bogdan Argeș Vintilă, mai are o zi pentru pregătirea celui mai tare duel de până acum pentru vicecampioana Ligii 1. FCSB va întâlni, duminică de la 21:00, Universitatea Craiova într-o partidă pentru care s-au vândut deja toate biletele pe „Ion Oblemenco”. Deși parcursul din Liga 1 până acum a fost slab, FCSB vrea să profite de contextul bun în care se află. Pauza prilejuită de meciurile naționalei cu Spania și cu Malta a fost primită cu bucurie de noul antrenor.
„A fost foarte bine venită această pauză pentru că a venit după o perioadă foarte lungă de jocuri din trei în trei zile. Echipa era foarte obosită psihic. Le-au prins bine zilele libere, dar și pregătirea centralizată pe care am făcut-o la noi la bază. Am reușit să ne cunoaștem între noi. Să vadă și ei ce vreau de la ei, dar mai avem multe de pus la punct. Nu poți în două săptămâni să comprimi munca pe două-trei luni„, a spus Vintilă în conferința de presă susținută sămbătă dimineață înaintea antrenamentului de la baza FCSB din Berceni.
Înaintea etapei cu numărul nouă din Liga 1, FCSB este pe locul 11 în clasament, cu 7 puncte. De partea cealaltă, Craiova ocupă locul al treilea cu 16 puncte, patru mai puține decât liderul CFR Cluj care are și un meci în plus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER