Amoreirinha și Dorsin reprezintă cele mai mari dezamăgiri din Gruia
Arpad Paszkany și ceilalți acționari de la CFR Cluj au cheltuit până acum mai bine de 50 de milioane de euro pentru a construi o echipă de top. O parte din acești bani s-a dus în transferuri eșuate.
Prima mare țeapă luată de echipa din Gruia a fost transferul internaționalului bolivian Gualberto Mojica, pentru care CFR a plătit 400.000 de dolari clubului Blooming Santa Cruz, în vara lui 2006. Titular în naționala țării sale, Mojica nu s-a impus la CFR nici cu Dorinel, nici cu Bergodi și nici cu Andone, aventura lui la Cluj luând sfârșit în decembrie 2007, când a fost cedat gratis echipei de la care a fost transferat. În aceeași vară a ajuns la Cluj, de la Dinamo, atacantul Octavian Chihaia, însă nici acesta nu a reușit să-și câștige un loc în primul unsprezece, iar un an mai târziu Andone a renunțat la el. Dorsin a devenit rezervă de lux
În intersezonul de iarnă din ediția 2006-2007, CFR s-a păcălit cu ambii atacanți de careu cumpărați, deși atât Frunză, cât și paraguayanul Cuellar au venit cu referințe bune în Gruia. Amândoi au avut însă prestații care au stârnit râsete în tribune, iar după numai șase luni au fost cedați. Cuellar a plecat înapoi în Bolivia, iar Frunză a fost împrumutat la Ceahlăul, și apoi în ianuarie 2008 la PAOK Salonic.
Țepele nu i-au ocolit pe clujeni nici vara trecută și poartă numele lui Daniel Amoreirinha, fost căpitan al naționalei de tineret a Portugaliei, care a jucat doar în două meciuri, fiind împrumutat în iarnă la UTA, și Niklas Sandberg, un suedez cu experiență de Liga Campionilor, precum și în naționala țării sale. Tot un suedez, Dorsin, fundașul stânga transferat de la Rosenborg, este marea dezamăgire a ultimei campanii de achiziții. Suedezul a ajuns după numai câteva partide rezerva lui Panin.
Nici argentinianul Sixto Peralta, fost campion mondial de tineret în 1999 și ex-jucător la Inter Milano și River Plate, nu a impresionat, așa cum fostul internațional chilian de tineret Nicolas Canales, împrumutat de la Benfica, a rămas în amintirea celor de la CFR doar cu tăblița de pe ușa din vestiar, pe care a scris VIP, adică „very impressive penis”.
50 milioane de euro a cheltuit Arpad Paszkany în cei cinci ani și jumătate de când a preluat-o pe CFR Cluj
36 de jucători a transferat CFR Cluj în ultimii doi ani
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER