Srdjn Luchin spera să își relanseze cariera la Steaua, dar până în prezent a dezamăgit, neconvingându-l pe Gâlcă să îi acorde prea multe șanse. Cota internaționalului român a scăzut, în acest moment valorând 1,8 milioane de euro.
În vară, campioana a renunțat la Gardoș (cel mai bun jucător al ediției 2013-2014 din Liga 1) și a făcut eforturi pentru a nu rămâne descoperită în defensivă. În acest scop, i-a achiziționat pe Papp și Luchin, a căror traiectorie a fost complet diferită. Dacă Papp a devenit un titular de drept, fostul dinamovist nu s-a impus, tehnicianul din Ghencea folosindu-l în doar 6 partide în campionat.
Adus de la Botev Plovdiv, Luchin prezenta marele avantaj că este un jucător polivalent, putând evolua atât în centru, cât și pe dreapta. Dar în majoritatea meciurilor Gâlcă a preferat cuplul Szukala – Varela, în timp ce pe flanc chiar și Râpă a fost utilizat mai des. Plecarea din această iarnă a polonezului la Al Ittihad părea să îi ofere o oportunitate bună lui Luchin, însă roș-albaștrii l-au transferat pe Tamaș, astfel că lucrurile vor rămâne cel mai probabil la fel ca în toamnă: Luchin, rezervă de lux.
Inevitabil cota fundașului a scăzut, deși cei mai mulți dintre coechipierii lui cunosc o creștere a valorii de piață, grație rezultatelor foarte bune din ultimul sezon și jumătate. Astfel, Luchin valorează acum doar 1,8 milioane, deși la Botev, într-un campionat considerat mai slab decât Liga 1, atinsese o cotă de 2,2 milioane.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER