Situația lui Bojan Golubovic la FCSB părea să intre în istoria Ligii 1. Laurențiu Reghecampf a anunțat public, la finalul lui 2016, faptul că bosniacul a cerut patronului rezilierea contractului cu vicecampioana, nemulțumit fiind de prestația pe care a avut-o în meciul cu Astra, de la Giurgiu, atunci când a și ratat o ocazie uriașă. „Eu nu am mai întâlnit niciodată așa ceva. Un jucător să ceară rezilierea contractului după un meci care nu îi iese bine. E problema lui, nu e problema noastră, eu i-am mulțumit de față cu echipa. Pentru noi e foarte bine, trebuie să lucăm cu jucători care au caracter„, a fost declarația antrenorului de la FCSB.
Totuși, de la acel moment și până în ziua de azi, la mijlocul lunii ianuarie, despărțirea lui Golubovic de echipă nu s-a oficializat, iar sursele ProSport indică faptul că jucătorul nu și-a dorit în niciun moment să plece, ci a fost forțat. „Bojan a fost, într-adevăr, foarte supărat după acel meci, el mereu s-a consumat cu faptul că nu reușea să înscrie, însă nu a cerut niciodată să îi fie reziliat contractul. A spus doar că dacă cei din conducere sunt nemulțumiți, el nu va rămâne nedorit. Dar cu despăgubirile de rigoare, desigur„, spune pentru ProSport un apropiat al bosniacului. Situația atacantului s-a complicat și mai tare în momentul în care Gigi Becali a intrevenit la TV și a anunțat același lucru spus de Reghecampf, dar cu amendamentul că Bojan Golubovic ar fi cerut toți banii până la finalul sezonului. „A fost momentul în care Bojan s-a enervat și a spus să dacă nu e plătit conform contractului nu se va mișca de la club. El nu a vrut să plece, dar ei l-au ironizat public, se simte jignit de ce a spus antrenorul„, spun aceleași surse.
Alături de ceilalți indezirabili din lot, fotbaliști care nu au prins avionul de Antalya, Bojan Golubovic se antrenează în această perioadă la baza FCSB din Berceni. Acolo, fotbaliștii au la dispoziție un teren pentru alergări, dar și o sală în care pot face exerciții fizice în așteptarea unui transfer.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER