Teixeira ar putea ajunge și el la FCSB. După ce i-a luat pe Budescu și Alibec, Gigi Becali încearcă să completeze tridentul ofensiv și să-i aducă sub comanda lui Dică pe oamenii care au adus titlul Astrei în urmă cu două sezoane.
Mijlocașul portughez, ajuns la 36 de ani, ar fi trebuit să ofere un răspuns final FCSB-ului în cursul zilei de duminică, 18 iunie, însă a amânat deznodământul. Impresarul fotbalistului a precizat că Teixeira se află în aceste zile în Portugalia pentru a rezolva probleme de ordin familial și va oferi un răspuns în momentul în care va reveni în România. Un alt motiv ar fi reprezentat de faptul că fotbalistul are oferte din țara natală, dar și din Turcia sau Arabia Saudită.
Oferta lui Gigi Becali este una demnă de luat în calcul. De fapt, din punct de vedere financiar, este același contract pe care l-a primit și Budescu: 250.000 de euro pe an.
„El a avut niște probleme cu familia aici, în Portugalia și de aceea a ezitat să dea un răspuns. Oferta Stelei este foarte bună. Filipe este mulțumit. Sunt șanse foarte mari ca el să accepte oferta făcută de cei de acolo, deși mai este dorit în Arabia Saudită, Turcia și Portugalia. Lui îi place foarte mult în România, joacă de mult timp acolo, familia sa este obișnuită cu țara, așa că sunt șanse destul de mari să ajungă la Steaua„, a declarat pentru DigiSport, Marcelo Cipriano – agentul jucătorului.
Teixeira a ajuns în România în 2011 la FC Brașov, împrumutat fiind de Metalurg Donețk. A fost transferat apoi de Rapid unde a jucat două sezoane. În perioada 2013-2015 a evoluat la Petrolul, iar din 2015 se află la Astra. La finalul sezonului, Teixeira a devenit jucător liber de contract.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER