Teixeira, party-man!** Portughezul a sărbătorit până dimineața că a venit la Rapid: „Îi trebuie bodyguard”
George Copos, Răzvan Lucescu și Dinu Gheorghe s-au luptat să
obțină semnătura lui Teixeira, „killerul” Stelei de pe Ghencea,
finalul având loc în urmă cu două zile, când actele au fost semnate
de cele două părți. Însă reușita a fost sărbătorită în exces de
jucător, care s-a distrat până la trei dimineața, deși peste alte
trei ore a decolat spre Austria!
Avertismentul transmis de Iosif Kovacs, președintele lui FC
Brașov, care spunea că Felipe Teixeira va avea nevoie de bodyguarzi
în București, a fost privit de mulți ca o răzbunare pentru că
jucătorul de 30 de ani nu și-a prelungit contractul cu formația de
sub Tâmpa. Însă cuvintele oficialului ardelean au primit
confirmarea la câteva ore după ce portughezul și-a pus semnătura pe
acte, fotbalistul dorind să sărbătorească venitul mai mult decât
generos pe care l-a obținut din partea lui Copos.
Mulțumit de rezultatele tratativelor, talentatul lusitan a decis
că e timpul pentru o scurtă vizită prin pub-urile Bucureștiului,
iar distracția s-a oprit în jurul orei 03:00, în condițiile în care
la șase dimineața acesta se afla în drum spre locul de cantonament
al „feroviarilor”.
200.000 cash, plus 200.000 anual
Negociind din postura de jucător liber de contract, Teixeira a
reușit să obțină din partea oficialilor giuleșteni și o primă de
200.000 de euro, bani pe care i-a primit la semnătură. La această
sumă se adaugă și salariul anual al mijlocașului, care se ridică la
încă 200.000 de euro, urmând ca în total, în cei doi de ani de
contract, Felipe Teixeira să câștige în Grant 600.000 de euro, o
sumă suficientă inclusiv pentru un fotbalist cu un apetit exagerat
de distracție.
9
echipe a schimbat Felipe Teixeira până la venirea în
Giulești, Rapid fiind cea de-a zecea formație la care joacă în 11
ani
„Teixeira este un fotbalist talentat, nu există niciun
dubiu. Însă oficialii rapidiști vor trebui să-i asigure și un
bodyguard pentru ca acesta să reziste în București”, Iosif
Kovacs, președinte FC Brașov