Teixeira, pe urmele lui Budescu și Alibec: „Steaua i-a făcut cea mai bună ofertă, cred că va merge acolo”

  • Președintele Astrei Giurgiu, Dani Coman, a declarat că Felipe Teixeira (36 de ani) este foarte aproape de a semna cu vicecampioana FCSB. Potrivit fostului portar, roș-albaștrii au decis să accepte toate condițiile impuse de mijlocașul portughez.

Steaua cred că în momentul de față i-a făcut cea mai bună oferta lui Teixeira. E un jucător foarte bun, chiar dacă are o anumită vârstă, e profesionist, mai poate juca la nivel înalt cel puțin doi ani, e un jucator de la care ceilalți vor avea foarte multe de învățat. Cred că va merge totuși la Steaua”, a declarat Dani Coman pentru Sport.ro. 

Teixeira a venit la Astra în 2015, liber de contract, de la Petrolul Ploiești. În 80 de meciuri jucate pentru giurgiuveni, portughezul a marcat 11 goluri și a livrat zece pase decisive. În România, mijlocașul ofensiv a mai evoluat pentru FC Brașov (2011), Rapid București (2011-2013), Petrolul Ploiești (2013-2015) și Astra Giurgiu (2015-2017). În străinătate, Felipe Teixeira a jucat pentru formații precum PSG sau West Bromwich Albion. Cota de piață a veteranului născut la Paris este, conform transfermarkt.de, 200.000 de euro.

Publicat: 21 06. 2017, 15:13
Actualizat: 21 06. 2017, 15:14