Ultima achiziție a giuleștenilor, Filipe Teixeira (foto, 31 de ani), a semnat un contract pe două sezoane cu Rapid de o săptămână, dar nu a făcut încă niciun antrenament.
Mijlocașul portughez se află în cantonamentul din Austria, însă a suferit o ruptură musculară microfibrilară la finalul sezonului trecut și nu este încă refăcut complet. Lucescu jr a avut o discuție cu mijlocașul lusitan și i-a transmis acestuia că nu vrea să riște și că nu-l va folosi până nu va fi refăcut total din punct de vedere medical. Din cauza problemelor medicale, Teixeira va rata ultima săptămână din stagiul de pregătire și nu va juca în ultimele două partide amicale, cu Maccabi Haifa și Austria Viena pe care rapidiștii le mai au de disputat. Portughezul nu este singurul rapidist cu proÂbleme, nici Daniel Pancu nu s-a pregătit normal, el antrenându-se separat, sub supravegherea medicului din cauza unei accidentări mai vechi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER