Teja a început cu stângul, Dică a reacționat. Mesajul lui „Dicanio” după Dunărea – FCSB 1-1

Nicolae Dică (38 de ani) a urmărit egalul dintre Dunărea Călărași și FCSB, scor 1-1, iar la finalul celor 90 de minute a transmis că fosta sa echipă a făcut un meci bun la debutul lui Mihai Teja pe banca tehnică.

„Au avut momente bune de joc, în care au dominat adversarul și au combinat bine în ultimii 25 de metri, dar nu au avut concentrare la finalizare și nu au găsit soluții. Călărași a început în 3-5-2, apoi au schimbat în 4-3-3- în repriza a doua și au avut ceva problema la schimbarea sistemului. Este și primul meci pentru FCSB, ritmul nu e foarte ridicat la niciuna dintre echipe. FCSB nu a făcut un joc rău, a făcut un meci bun în care a dominat și a meritat să câștige”, a declarat Nicolae Dică, la Telekom Sport.

FCSB s-a încurcat la Călărași, 1-1 cu Dunărea, la primul meci jucat cu Mihai Teja în postura de antrenor principal. Ceea ce a început bine, cu un gol frumos marcat de Dennis Man, a continuat prost, cu un gol primit de la senegalezul Mediop și a aruncat vicecampioana ultimilor trei ani la mâna CFR-ului, care se poate distanța la opt puncte dacă învinge Hermannstadt.

Publicat: 02 02. 2019, 16:16
Actualizat: 02 02. 2019, 16:17