Plecarea lui Reghecampf de la Steaua a lăsat-o pe campioană complet descoperită, în acest moment oficialii din Ghencea testând diferite variante pentru locul rămas vacant. În condițiile în care reunirea lotului este programată pentru prima jumătate a lunii iunie, conducătorii încearcă din răsputeri să găsească în cel mai scurt timp un înlocuitor pe măsură, dar lucrurile nu se mișcă în direcția dorită.
Văzut atât de Hagi, cât și de Teia Sponte drept soluția ideală pentru banca Stelei, Mihai Teja nu mai este în pole-position să ajungă în Ghencea, potrivit sursei citate anterior acesta fiind foarte aproape să își prelungească, la finalul acestei săptămâni, înțelegerea cu „U”.
Florian Walter îl apreciază în mod deosebit pe antrenorul de 36 de ani și nu este dispus să îl piardă, mai ales că are planuri mari pentru formația clujeană în viitoarele sezoane. Concret, patronul lui „U” visează să atace titlul în stagiunile ce vor urma și pentru acest deziderat e dispus să facă eforturi financiare importante. Astfel, lui Teja nu doar că îi va fi mărit substanțial actualul contract, dar i se va da mână liberă în cadrul clubului: va avea puteri sporite, asemănătoare unui manager general. În aceste condiții, el va gestiona bugetul important de transferuri promis de Walter și își va construi o echipă care să se apropie cât mai mult de concepția sa despre fotbal.
0 victorii obținuse „U” în sezonul 2013-2014 până la „înscăunarea” lui Teja. Cu el la timonă, „U” a adunat 11 succese, terminând campionatul pe locul 11
„Eu sunt oricum antrenorul Universității pentru încă un an. Prelungirea s-a activat, automat, imediat după realizarea obiectivului, salvarea de la retrogradare. Din punctul meu de vedere nu e nicio problemă, aștept întâlnirea cu patronul pentru a clarifica toate lucrurile. Repet, eu sunt antrenorul lui „U” Cluj. Discuția cu domnul Walter va stabili viitorul meu” Mihai Teja, pentru stiridesport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER