Teja, specialistul remizelor! FCSB a evitat înfrângerea cu Dinamo Kiev cu golul lui Ioan Hora, din prelungiri. Cum a descris Becali meciul cu ucrainenii

FCSB a terminat programul partidelor de pregătire din sudul Spaniei. Echipa antrenată de Mihai Teja a terminat din nou la egalitate, 1-1, de data asta împotriva celui mai valoros adversar întâlnit în Marbella, Dinamo Kiev, locul 2 în campionatul Ucrainei. Vicecampioana României a avut un meci de supraviețuire în care s-a apărat de cele mai multe ori, însă fără să aibă probleme reale din partea adversarului până la final. Ocaziile de gol ale echipei lui Teja au venit din partea lui Coman și Rusescu, însă ambii au ratat șanse mari din poziții favorabile, execuțiile finale fiind de slabă calitate. Ucrainenii au înscris unicul lor gol dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, în minutul 90. FCSB a revenit pe tabelă în ultimele secunde, atunci când Ioan Hora a pus bine capul la o centrare a lui Mihai Roman, reușind astfel să marcheze la prima sa apariție în tricoul vicecampioanei.

Partida a început cu FCSB într-un 4-2-3-1 „clasic”, cu Stoian și Nedelcu în fața apărării, totul în lipsa lui Florentin Matei (accidentat) și a lui Harlem Gnoere (neinclus în lot). Meciul contra ucrainenilor a însemnat și debutul lui Ioan Hora în tricoul vicecampioanei, vârful care a semnat recent fiind folosit circa 20 de minute.

Imediat după meci, Becali s-a arătat mulțumit: „Nu a avut Dinamo Kiev nicio ocazie, mi-au spus oamenii mei. Eu în oamenii mei am încredere. Fii atent ce combinație aici, Barcelona. Echipa noastră a fost foarte obosită, a făcut două antrenamente tari pe zi. Golul ăsta e gol de portar”, a spus omul de afaceri, la Digi Sport.


min 90+30 GOL FCSB! Ioan Hora înscrie la prima lui apariție în tricoul vicecampioanei. Reușita a venit după o centrare a lui Mihai Roman de pe dreapta, atacantul demarcându-se și trimițând mingea în poartă cu o lovitură de cap.


min 90 GOL Dinamo Kiev! Ucrainenii deschid scorul dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri.


min 88 Marko Momcilovic a revenit pe teren după o pauză de 5 luni și o zi! 


min 72 Ioan Hora debutează și el în tricoul FCSB-ului. Atacantul are la dispoziție 20 de minute pentru a-și impresiona antrenorul. A intrat și Stan, au ieșit Rusescu și Coman.


min 63 Primele schimbări pentru FCSB. Intră Roman, Moruțan, Teixeira și Bălașa, ies Man, Stoian, Planic și Tănase.


min 46 Teja nu a făcut nicio modificare la pauza jocului, Bălașa rămâne rezervă în ciuda faptului că pe teren, în locul său, joacă un mijlocaș reprofilat – Lucian Filip. 


min 45 Final de repriză, una în care nu s-a jucat foarte mult fotbal.


min 37 Calitatea partidei este una neașteptat de slabă. FCSB a reușit să echilibreze balanța în ultimele minute și a ratat două ocazii de gol. Florinel Coman și Rusescu au fost aproape de reușită, însă ambii au finalizat jenant din poziții excelente.


min 20 FCSB a început prin a fi dominată în acest joc. Dinamo Kiev pare echipa mai bună, reușește să combine mai eficient și a ratat două ocazii importante de gol. Vicecampioana României are probleme serioase la construcție.


min 1 Partida a început! La prima vedere, FCSB pare să joace într-un sistem 4-2-3-1, cu Nedelcu și Stoian în fața apărării.


Mihai Teja a anunțat echipa de start pentru meciul contra lui Dinamo Kiev. Antrenorul începe din nou cu Filip în centrul apărării, acolo unde Bălașa a făcut cuplu cu Planic în prima parte a campionatului. Surprind, de asemenea, absențele lui Florentin Matei, ușo


Perioada de pregătire a FCSB-ului se apropie de final, iar după acumulările de până acum, Mihai Teja a programat cel mai puternic amical pentru vicecampioana României. Astăzi, de la ora 17:00, FCSB va juca la Marbella Football Center o partidă de verificare împotriva ucrainenilor de la Dinamo Kiev.

Este ultimul prilej pentru noul antrenor al echipei finanțate de Gigi Becali să încerce inovațiile tactice pe care le-a pus în practică încă de la primul joc amical, cel cu FC Luzern. Astfel, este de așteptat ca Teja să forțeze din nou modificarea sistemului 4-2-3-1 în care echipa a jucat pe perioada mandatului lui Dică și să încerce un 4-1-4-1 care poate fi modificat, în funcție de momentele jocului, și într-un 4-3-3. 

Până acum, FCSB a disputat două partide amicale în cadrul cantonamentului din sudul Spaniei. Echipa lui Teja a remizat, 0-0, cu FC Luzern și 2-2 cu Shanghai Shenhua.

Publicat: 23 01. 2019, 20:45
Actualizat: 23 01. 2019, 20:46