Înfrângerea cu Petrolul, scor 1-2, face victime în lotul Astrei. Patronul Ioan Niculae a anunțat imediat după meci că zambianul Fwayo Tembo nu va mai evolua de acum înainte pentru giurgiuvei și e liber să se transfere la orice echipă începând de mâine.
„E de vânzare pentru 1 euro!” Mijlocașul dorit în trecut și de Steaua a avut parte de un debut foarte bun la Astra și a fost considerat unul dintre cei mai buni jucători ai formației lui Isăilă, însă Niculae s-a arătat dezamăgit de prestația sa în meciul cu Petrolul și de individualismul de care dă dovadă. „El nu poate ajuta această echipă! Nu e jucător de echipă”, spune Niculae, care dă asigurări că nu va reveni asupra deciziei: „Decât cu el, mai bine folosesc juniorii”.
„N-avem nevoie de floricelele lui Tembo. Acest jucător nu mai are ce căuta aici. Prefer să joc cu juniorii decât cu jucători ca el. E incredibil ce a putut face. Astfel de jucător sunt la Astra.
A fost și greșeala lui Isăilă că nu l-a scos din teren. Începând din această seară, Tembo poate merge la orice echipă. Poate pleca liber de contract. El nu e un jucător de echipă, vrea să dribleze . El nu va mai juca la Astra. Are probleme grave de caracter. Sunt lucruri simple pe care el le poate face și nu le face.
Pe Budescu nu l-a dat nimeni afară. El ne-a dezamăgit, dar avut și o problemă la picior„, a declarat Ioan Niculae la Digi Sport, imedia după Astra – Petrolul 1-2.
6 goluri a marcat Tembo pentru Astra în Liga 1, în 26 de meciuri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER