Tensiune MAXIMĂ‚ înainte de Steaua-CFR:** „Sper să nu intre vreun fan în teren să-l bată pe arbitru!”
Steaua și CFR Cluj se întâlnesc în această seară, în poate cel
mai tensionat meci al ultimei etape din turul campionatului. Fără
Sorin Cîrțu, demis după eșecul de la Basel, gruparea din Gruia
speră să dea lovitura în Ghencea.
Miza partidei este una foarte mare pentru ambele formații, o
victorie fiind o adevărată gură de oxigen. Emeric Ienei prevede o
întâlnire încinsă și speră că partida va fi lipsită de incidente
cum a fost cel de la Juventus Colentina-Săgeata Stejari, când un
suporter a pătruns pe teren pentru a-l agresa pe arbitru.
„Steaua – CFR va fi un meci foarte deschis și foarte
disputat. CFR-ul este o echipa puternică și se va monta pentru
acest meci. Sper să nu avem vreun suporter care să apară în teren,
ca să îl bată pe arbitru, așa cum s-a întamplat la meciul dintre
Juventus Colentina și Săgeata Năvodari.
Nu am mai văzut vreodată un suporter care să intre pe
teren și să lovească arbitrul, asa cum s-a întâmplat la meciul de
sâmbătă. Ce amendă? Este un gest de huligan! A intrat într-un teren
unde nu avea voie să intre și justiția trebuie să își facă datoria.
Avem legi, dar nu le respectăm și asta e cea mai mare problemă.
Este incredibil, e ceva ce trebuie curmat drastic.”, a
declarat Ienei la Sport Total FM.