Tensiune maximă la Universitatea Craiova: Mihai Rotaru e furios pe Sorin Cârțu, după ce președintele i-a stricat „gentlemen’s agreement”-ul pe care îl avea cu Laurențiu Reghecampf privind despărțirea de antrenor | EXCLUSIV
Mihai Rotaru s-a enervat la culme după ce a auzit declarația lui Sorin Cârțu referitoare la situația lui Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova. Președintele oltenilor a dorit să mențină suspansul, însă a aruncat în aer negocierile pe care finanțatorul tocmai le finalizase cu antrenorul principal în privința rezilierii contractuale.
În Bănie nu mai există şanse pentru a se continua colaborarea dintre club şi Laurenţiu Reghecampf. Chiar şi în cazul în care antrenorul ar apărea la reunirea lotului, „convieţuirea” sa cu oficialii din Bănie pare imposibilă.
Din informațiile ProSport, cele două părţi ajunseseră la un acord în privinţa separării amiabile, dar acum sunt din nou pe poziţiile iniţiale, beligerante, respectiv clubul vrea despărţirea de Reghe, iar antrenorul solicită în caest caz achitarea clauzei de 300.000 de euro pentru a semna rezilierea.
Mihai Rotaru și Laurențiu Reghecampf erau înțeleși în privința rezilierii. Intervenția publică a lui Sorin Cârțu a ruinat totul
Mihai Rotaru a avut o întrevedere cu Laurenţiu Reghecampf în Capitală, la începutul acestei săptămâni, şi cei doi ajunseseră la un acord pentru o despărţire fără despăgubiri importante, tocmai în virtutea amiciţiei care-i leagă.
Se pusese la cale şi anunţul, unul care să-i afecteze imaginea antrenorului, să nu pară o demitere, ci numai o „nepotrivire de caracter”, aşa cum fusese catalogată şi plecarea lui Basarab Panduru de la Universitatea Craiova.
Numai că antrenorul s-a „sucit”, după ce a văzut intervenţia la TV a preşedintelui clubului, Sorin Cârţu.
„Nu comentez, nu infirm, nici nu confirm. Așteptați ziua de luni, când e reunirea echipei. Eu știu deja dacă o să îl mai vedem atunci sau nu. E sub contract, mai multe nu vreau să spun”, a fost declarația președintelui Craiovei, la Digisport, dorind să fie enigmatic.
În mod normal, dacă nu se pune problema schimbării antrenorului, un oficial s-ar arăta deranjat dacă este chestionat în această privinţă, mai ales dacă antrenorul se află sub contract, iar echipa a fost în grafic, aşa cum s-a întâmplat cu Universitatea Craiova, care are al treilea buget din Liga I şi a terminat campionatul pe locul 3.
Numai că declaraţiile lui „Sorinaccio”, deşi doreau să menţină suspansul, de fapt, confirmau plecarea antrenorului, şi l-au deranjat teribil pe Reghecampf, iar acesta s-a răzgândit în privinţa înţelegerii cu Mihai Rotaru. Declaraţia oferită de Reghe în exclusivitate pentru ProSport a confirmat acest lucru.
„Dacă domnul Cârțu a declarat că știe că ne vedem luni, eu îl asigur că ne vedem luni, la antrenament. În caz contrar, clubul mă poate demite pe mine dacă îmi plătește clauza de reziliere și nu am niciun fel de problemă ca luni să nu mă prezint la antrenament”, a spus Laurențiu Reghecampf, pentru ProSport.
În acest moment, există tensiune la toate nivelurile în Bănie. Între finanţator şi preşedinte, după ce Sorin Cârţu a „stricat”, prin intervenţia sa, înţelegerea dintre Mihai Rotaru şi Reghecampf, şi între club şi Laurenţiu Reghecampf, cel care nu mai acceptă să plece fără să-i fie achitaţi banii cuveniţi.
În pragul reunirii, la Universitatea Craiova nu se cunoaşte antrenorul care va sta pe bancă în sezonul următor, nu se ştie lotul care va pleca în stagiul de vară, nu se cunosc adversarii din cantonament şi nu s-a efectuat nicio achiziţie.