„Teo, ne-ai **«tocat»!”

„Moțul“ acuză că arbitrul Teo Crăciunescu (foto) a defavorizat Gloria atât sâmbătă cu Poli, cât și cu Steaua, în Ghencea.

Finalul meciului pierdut de Gloria cu Poli (0-1) a dat frâu liber nervilor lui Ioan Ovidiu Sabău, care s-a luat de arbitrul partidei, Teo Crăciunescu. „Nu am primit în minutul 10 un penalty clar. De altfel, chiar și arbitrul a recunoscut că trebuia să dea 11 metri, după ce a vizionat faza în care Stancu a atins mingea cu mâna. Apoi, al doilea cartonaș galben pentru Ciucă mi s-a părut foarte ușor acordat“, a tunat Sabău pentru site-ul oficial al echipei.

„Moțul“ acuză chiar că Teo Crăciunescu nu e la prima ipostază în care a dezavantajat Gloria în acest campionat. „La meciul cu Steaua de la București, cum de nu a văzut faultul în postura de ultim apărător al lui Petre Marin la Sănmărtean, la scorul de 0-0? Cu ce unități de măsură lucrează domnul Crăciunescu? Nu vede aceste faze, iar noi pierdem și cu Steaua, și cu Timișoara. Când greșești numai în defavoarea unei echipe, nu mi se pare totuși o întâmplare!“, suspectează Sabău.

Publicat: 27 04. 2009, 08:00
Actualizat: 27 04. 2009, 08:44