Pe vremea lui Petrescu, dacă Unirea deschidea scorul aveai nevoie de o ședință cu flacăra violet pentru a spera într-un gol egalizator. În mandatul lui Levi, Mehmedovic și Fernandes oferă materie primă doar pentru blestemele israelianului. Poate și din acest motiv, noul antrenor din Bărăgan nu a reușit să se bucure de nicio victorie în fața propriilor suporteri. Și a trecut ceva vreme de la semnarea contractului. Așa cum a trecut și de la ultimul gol pe care mijlocașul ofensiv Dudiță îl marcase pentru ardeleni. Din etapa a treia a turului de campionat.
Ieri a fost însă mult mai grăbit. A marcat la prima atingere, la doar zece secunde de când l-a înlocuit pe Nohai. Restul persoanelor implicate sunt enumerate mai sus, iar la capitolul „meritoși” ar mai putea intra și chelia grecului Galanis, un Kapetanos de Mediaș, comparația fiind mai mult sau mai puțin forțată. În rest, în Bărăgan bate vântul și aduce cu el doar mingi catapultate în 16-le oaspeților din ambele benzi. Și din „furtuna” iscată artificial în careul lui Vârcă, doar o execuție merită titlul de centrare. Cea a lui Semedo pentru reluarea din plonjon a lui Bilașco, acesta fiind chiar scenariul de la golul campionilor. Dacă mai punem vreo două lovituri libere executate bine, dar scoase de același Vâtcă putem spune stop unui inventar fără prea multe ecuații și funcții în dreptul ialomițenilor. Aici a punctat doar „profu” de pe banca oaspeților, dar cu o simplă schimbare; Dudiță în locul lui Nohai.
2 goluri a marcat Dudiță în Liga 1, cu tot cu cel din meciul de ieri cu Unirea
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER