Teoremele lui Pustai

Teoremele lui Pustai
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cel mai bun matematician dintre antrenorii români de fotbal sau cel mai bun antrenor dintre matematicienii români, așa ar putea fi caracterizat Cristi Pustai.

Cristi, ce legătură este între fotbal și matematică?

Eu (râde). Acum serios vorbind, amândouă sunt frumoase și interesante și au la bază raționamente logice, deci pot spune că legăturile sunt foarte strânse.

Te-a ajutat gândirea logică din matematică la fotbal?
Probabil că da. În viață sigur m-a ajutat. Nu se pot separa una de cealaltă. De fapt, gândirea logică mă ajută în tot ceea ce fac și m-a ajutat atunci când am fost jucător și bineînțeles și acum, ca antrenor.

Te gândești și la vreo teoremă din geometrie când trasezi traseele din teren ale jucătorilor tăi?
Nu neapărat la vreo teoremă. Eventual la vreo axiomă. Sunt mișcări geometrice ce se regăsesc în așezarea în teren. Sunt axe de simetrie când așezi jucătorii în teren. Deci se poate spune că matematica mă ajută mult în fotbal.

Ce legi din matematică crezi că li s-ar potrivi unor conducători din fotbal, ca Borcea, Becali, Paszkany, Iancu, Porumboiu?
Mulți dintre cei enumerați enunță propoziții, dar nu își dau seama de adevărul ascuns în ele. Ipoteze de asemenea se enunță foarte multe.

„Chiuleam de la ore pentru fotbal”

Ce fel de elev ai fost?
Eu mergeam la matematică și chiuleam de la alte ore ca să merg să joc fotbal sau să merg la antrenamente. Am lipsit și de la matematică atunci când mergeam în cantonamente, dar nu au fost foarte multe ore.

Care crezi că este cel mai „matematician“ antrenor din Liga I și care este cel mai poet?
Greu de spus. Nici eu nu pot fi numit un antrenor matematician. Sunt antrenori foarte buni care pot fi numiți matematicieni, ca Dan Petrescu sau Mircea Rednic. Nu cred că avem antrenori poeți. Păi tuturor ne place să vorbim mult, câteodată chiar și pe mine mă ia valul. Ionuț Popa este un antrenor care îmi place pentru că are foarte mult simțul umorului.

Profesor la Harvard sau antrenor la Manchester United?
Pe amândouă dacă aș putea. Să ajung eu să fiu pus să fac o astfel de alegere și apoi mă voi decide. Pentru mine acum este mai atractiv fotbalul. Poate aș alege oferta de antrenor. Acum nu știu dacă mă voi mai întoarce vreodată la catedră, dar niciodată nu se știe ce îți rezervă viitorul.

La ce erai mai bun: algebră, geometrie sau analiză matematică? Ai luat ore în particular când erai elev?
Algebra era mai ușoară, iar analiza mai grea. Geometria era frumoasă. Eu la algebră am avut note mai mari. Meditații? De vreo două ori când am avut vărsat de vânt și am stat acasă trei săptămâni și un vecin a venit și m-a meditat, dar a zis că nu aveam nevoie.

Ai sau ai avut vreun  jucător căruia să îi placă matematica la fel de mult?
Nu am și nici nu am avut, din păcate. Cred că programa școlară destul de încărcată face ca sportivii să nu se mai îndrepte spre matematică.

Care este formula succesului în fotbal?
Păi este simplu. Formula succesului este ca întotdeauna să dai un gol mai mult decât adversarul pe care îl ai în față.

 

Au fost învinși de FC Ploiești

Gaz a pierdut amicalul jucat ieri în Turcia în compania echipei FC Ploiești, scor 1-4. Pentru Gaz a înscris Voicu, în minutul 38. Pustai a început meciul în formula: Ștețca – Crăciun, Iradjvilia, Buzean – Sabou, Vidakovic, Oliveira, Pârvulescu, Katovic – Voicu, Gego. După pauză au intrat toți ceilalți jucători.

 

”Nu cred că aș putea să renunț la fotbal sau la matematică. Ar fi dificil pentru că sunt două lucruri plăcute pentru mine. Nu cred însă că aș muri fără ele”, Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan

15 puncte a adunat Mediașul în tur sub comanda lui Cristi Pustai

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
O ucraineancă, chelneriță în UK, a primit moștenire casa de 750.000 € a unui bătrân pe care l-a servit ani de zile. Ce a pățit după moartea lui
O ucraineancă, chelneriță în UK, a primit moștenire casa de 750.000 € a unui bătrân pe care l-a servit ani…
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să stingă scandalul!
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Călin Georgescu se întoarce. Milioane de români au așteptat anunțul istoric: Vă asigur revenirea
Călin Georgescu se întoarce. Milioane de români au așteptat anunțul istoric: Vă asigur revenirea
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×