Curtea de Apel București a admis recursul Parchetului în cazul eliberării pe cauțiune a lui Sorin Țerbea. Omul de afaceri din Târgu Mureș rămâne în arest. Sorin Țerbea a trăit câteva zile cu speranța că va fi eliberat din arestul Direcției Naționale Anticorupție. Tribunalul București acceptase săptămâna trecută cercetarea sa în stare de libertate contra unei „garanții” de 35.000 de lei, însă procurorii DNA au înaintat imediat recurs. Acțiunea s-a judecat ieri la Curtea de Apel București, iar soluția i-a fost defavorabilă lui Țerbea.
Interesantă este însă poziția adoptată de Vasile Avram și de avocații săi. Arestat alături de Țerbea pe 25 septembrie, pentru 29 de zile, fostul șef al CCA n-a întreprins nicio acțiune din cele pe care le avea la îndemână pentru eliberare provizorie: pe cauțiune sau sub control judiciar. „Nu vă pot spune de ce s-a decis astfel”, a fost replica lui Marius Avram, atunci când ProSport a dorit să lămurească acest aspect.
Din câte se pare, Vasile Avram și-a stabilit o altfel de strategie. Mai mult ca sigur, procurorii vor cere prelungirea cu încă 29 de zile a mandatului inițial, care expiră la finele acestei săptămâni. Abia după aceea va cere eliberarea provizorie, cu șanse mai mari de izbândă.
Azi se va judeca la Curtea de Apel recursul lui Sorin Țerbea în privința eliberării sub control judiciar. În prima instanță, Tribunalul București a respins cererea omului de afaceri, dar acesta a făcut recurs
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER