Atacantul celor de la Dinamo, Marius Nicuale, afirmă că decizia de a nu se amâna startul returului nu este în avantajul echipei sale, „Câinii” reprezentând o trupă tehnică, ce nu și-ar putea dezvolta jocul pe terenurile grele.
„Avem o echipă tehnică, iar un teren greu, mocirlos, nu ne-ar avantaja. Plus că noi jucăm totul sau nimic în primele etape din retur. Avem de recuperat șapte puncte față de primul loc. De duminică ne antrenăm doar pe un teren sintetic, la Săftica. Pe astfel de suprafețe n-ai voie să te antrenezi! Există risc de accidentare. Suferă tendoanele, articulațiile, genunchii… Duminică vom juca în noroi cu Universitatea Craivoa. Dacă va ploua, probabil că lumea va sta să se uite la televizor”, a declarat Marius Nicuale pentru Evenimentul Zilei.
Fost echipier al unor formații din campionatele Germaniei, Portugaliei sau Angliei, Marius Niculae spune că, în comparație cu Liga I. în campionatele puternice se ține cont și de părerea fotbaliștilor deoarece există o ligă a jucătorilor care apără interesele acestora. „Nu suntem suficient de bine organizați. La cluburile de-afară există o ligă a jucătorilor. În Anglia, aceasta este foarte puternică. Părerea noastră nu contează, dar să nu se uite că fără noi nu se poate face mai nimic. În Portugalia, la un meci de Cupă, conducerea nu m-a lăsat să joc pe un teren sintetic contra unei formații din liga a patra. După acel joc, doi colegi s-au accidentat din pricina suprafeței de joc”, a încheiat Niculae.
Dinamo va primi duminică vizita celor de la Universitatea Craiova într-o partidă contând pentru etapa a 18-a. Meciul este programat duminică cu începere de la ora 19:30
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER