Thomas Neubert le-a făcut viața grea fotbaliștilor de la FCSB: „Antrenamentele lui mi se par imposibile!”
Alexandru Chipciu, extrema dreapta în vârstă de 33 de ani transferată în această vară de la CFR Cluj la U Cluj, își amintește perfect cât de chinuit a fost la FCSB.
Ajuns la FCSB în ianuarie 2012, de la FC Brașov, Alex Chipciu a petrecut patru ani și jumătate în tricoul roș-albastru, timp în care a cucerit trei titluri de campion al României, o Cupă a României, o Supercupă și două Cupe ale Ligii.
În acea perioadă, FCSB era într-adevăr pe val și mare parte dintre merite i-a fost acordată lui Thomas Neubert, preparatorul fizic.
Thomas Neubert le-a făcut viața grea fotbaliștilor de la FCSB
Alex Chipciu a recunoscut că în prezent nu ar mai putea face față antrenamentelor spartane ale lui Thomas Neubert. El avea 22 de ani în momentul în care a semnat cu FCSB.
„Antrenamentele cu Tommy au fost cele mai grele, se știau metodele. N-am vomitat, dar erau grele. Acum mi se par imposibile, dar merita atunci. Mi-e o foame de rezultate acum, la vârsta mea, și mi-as dori să câștig mereu.
Aveam foame de a ne antrena. Acum pentru un jucător la vârsta mea, la 33 de ani e mai greu să reziști la aceste antrenamente. Se crease și o poveste în jurul pregătirii fizice, adică ok, era foarte greu, dădeam teste, dar povestea în sine, imaginea ne făcea să fim monștri”, a spus Alex Chipciu, potrivit Antena Sport.
„Am fost în contact cu el (n.r. Paul Pîrvișescu) în fiecare zi. Am fost coleg cu el la Steaua (n.r. FCSB), suntem prieteni foarte buni de familie, suntem foarte apropiați. Chiar vorbeam și cu soția că am fost ambii la Steaua, iar acum la final de carieră ne regăsim iar. E foarte bine” – Alex Chipciu, după ce a semnat cu U Cluj
- 650 de mii de euro este cota de piață a lui Alex Chipciu, potrivit Transfermarkt.
- 23 de meciuri a jucat Alex Chipciu pentru CFR Cluj în sezonul trecut al Ligii 1, reușind să înscrie și trei goluri.
- 24 de goluri a marcat Alex Chipciu în Liga 1, în cele cinci sezoane petrecute la FCSB.