Ți-ai cumpărat bilet online? S-ar putea să vezi FCSB – CS U Craiova abia marți. „Surpriza” de care au avut parte fanii vicecampioanei

Ți-ai cumpărat bilet online? S-ar putea să vezi FCSB - CS U Craiova abia marți.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul dintre FCSB și CS U Craiova, programat luni, în a doua zi de Paști, ar putea avea o asistență redusă după o gafă a organizatorilor. Biletele au fost puse în vânzare în mediul online, dar firma de curierat Fan Courier nu va efectua livrări sâmbătă, duminică și luni. Pe site-ul vicecampioanei se specifică faptul că firma de curierat va onora livrările începând cu ziua de marți.

Partida din etapa a patra a playoff-ului va avea loc luni, pe Arena Națională, începând cu ora 20:45. Casele de bilete din complexul stadionului vor fi deschise sâmbătă și luni, iar pentru fanii FCSB-ului ar fi indicat să mearga la fața locului, decât să primească tichetele la o zi după disputarea partidei.

FCSB și Craiova sunt despărțite de patru puncte, înaintea meciului direct. CFR Cluj, formație care împarte fotoliul de lider cu vicecampioana, va juca duminică, în compania Astrei. În sezonul regular, FCSB s-a impus la Severin, scor 5-2, iar meciul de la București s-a încheiat indecis, scor 1-1.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×