Tibor Selymes: „CFR vine disperată**, riscă să rateze Europa League!”
Tibi Selymes e convins că CFR își joacă luni la Ploiești ultima
carte în cursa spre Europa. „Hora și Nicoară sunt
periculoși, bine că Bastos e suspendat. CFR are însă și multe
probleme, pe Bud nu-l recunosc”, crede antrenorul
Astrei.
Selymes a urmărit din tribună jocul CFR – Poli de sâmbătă și a
plecat acasă impresionat de clujeni, deși aceștia au pierdut.
„Au o tranziție pozitivă foarte bună, pleacă excelent pe
contraatac. Bastos e spectaculos când are spații, iar Hora și
Nicoară sunt jucători excelenți”, spune Selymes, care în
tur i-a administrat CFR-ului un sec 3-0 pe când antrena
Sportul.
„Acum, CFR e mult mai disperată, fiindcă riscă să rateze
și Europa League dacă îi batem. I-am bătut când aveau lotul
complet, dar nu știu ce va fi acum când au mulți absenți”,
completează Tibi, care e a rămas neplăcut surprins de forma arătată
de fostul său elev, Cristi Bud, la meciul cu Poli. „Nu știu
ce e cu el, sigur are o problemă! Poate suferă și acum că n-a prins
lotul de Liga Campionilor. L-am văzut cu bănățenii, dar a fost mai
mult pe jos. Nu s-a bătut cu fundașii, n-a intrat în combinații.
Parcă era Bud cel pe care l-am găsit eu când am ajuns la
Salonta”, conchide Selymes cu părerile despre fotbalistul
pe care l-a cerut insistent la Astra în această iarnă.
DECLARATIE
Acum, CFR e mult mai disperată ca înainte de jocul cu
Sportul (0-3), fiindcă riscă să rateze și Europa League dacă îi
batem
Tibi Selymes, antrenor Astra
5
puncte o despart pe CFR de ultimul loc sigur ce
duce în Europa League (locul 5), ocupat acum de Dinamo