Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Aurel Țicleanu, a declarat, duminică seară, după remiza cu FC Timișoara, scor 1-1, că formația sa ar fi meritat să învingă, deoarece a dominat jocul, transmite corespondentul.
„Am avut ghinion în această seară. Ar fi fost frumos să luăm cele trei puncte, cred că și meritam, am dominat jocul. Sperăm ca de acum înainte să fim la fel de uniți cum am fost în această seară și cu siguranță vor veni și victoriile. Chiar le-am spus băieților asta în vestiar. Vom reuși să urcăm acolo unde ne este locul„, a spus Țicleanu.
Mijlocașul Andrei Prepeliță consideră, de asemenea, că Universitatea Craiova ar fi meritat să învingă. „Cred că am fi meritat o victorie, aveam nevoie de un succes la revenirea pe «Ion Oblemenco». Doar două puncte după patru etape nu cred că este o zestre cu care să ne mândrim. Trebuie să aducem și victorii pentru că riscăm să avem un an din nou ratat„, a precizat Prepeliță.
Universitatea Craiova a terminat la egalitate, duminică, scor 1-1 (0-0), cu formația FC Timișoara, în primul meci de la revenirea pe stadionul „Ion Oblemenco” după ce timp de opt luni partidele în calitate de „gazdă” au fost disputate la Turnu Severin.
Pentru Universitatea Craiova a înscris Alexandru Pițurcă ’53, în timp ce pentru FC Timișoara a marcat Ianis Zicu 90.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER