Țicleanu: „Până la 24 iulie vreau să găsesc cea mai bună formulă!”
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Aurel Țicleanu, a
declarat că este o surpriză plăcută pentru el faptul că jucătorii
săi se implică sută la sută la antrenamentele din stagiul de
pregătire pe care gruparea olteană îl efectuează în Austria, la
Kaprun.
„Eu am stat în ultimi cinci ani plecat din țară, iar
singurul contact cu fotbalul din România erau unii prieteni și
internetul. Nu-i cunoșteam prea bine pe băieți, iar în momentul în
care am acceptat oferta de a antrena Universitatea, am luat
legătura cu o parte dintre oamenii de fotbal din țară, care
cunoșteau mai bine echipa. Marea majoritate a spus că Universitatea
are un grup bun, foarte talentat, dar jucătorii sunt fițoși și fără
prea mult chef de muncă. Vă spun că lucrurile nu stau așa, iar
pentru mine surpriza plăcută a acestor zile este faptul că absolut
toți, fără nicio excepție, se dăruiesc sută la sută la pregătire și
respectă programul fixat de staful nostru”, a spus
Țicleanu.
Tehnicianul a afirmat că jucătorii săi sunt pe drumul cel bun și
s-a declarat mulțumit de felul în care s-a pregătit echipa de la
venirea sa pe banca tehnică a grupării oltene.
„Am făcut un bilanț cu restul stafului meu și cu toții
am remarcat lucruri pozitive. Bineînțeles, mai avem multe de pus la
punct, dar important este că suntem pe drumul cel bun. Am constatat
o dispoziție bună la efort din partea tuturor, cu toate că în
această săptămâna preparatorul Gabriel Martinez a avut un program
foarte greu. Asta ne va ajuta să stăm bine pe picioare. Ușor, ușor
vom începe să lucrăm mai mult tactic, pe posesie și pe zonele de
presing. Va mai dura până ce toate aceste lucruri vor fi puse la
punct, dar sunt convins că vom reuși să le utilizăm la startul
campionatului”, a adăugat Aurel Țicleanu.
Universitatea Craiova a disputat două meciuri amicale în
cantonamentul din Austria reușind să învingă cu 13-0 formația
Sportklub Bischofshofen (liga a patra austriacă) și cu 3-0 echipa
Fleetwood Town (liga a patra engleză).
Antrenorul echipei din Craiova a mai spus că nu este interesat
de rezultatele obținute de formația sa în meciurile amicale,
importante fiind cele din campionat:
„Nu ne-a interesat și nu ne interesează rezulatele din
aceste meciuri amicale. Am folosit în fiecare joc două formule câte
45 de minute, asta și din cauza programului foarte încărcat pe care
l-am avut, pentru că noi am avut și antrenamente în ziua meciurilor
și nu am vrut să riscăm accidentări. Plus că formula din prima
repriză este una apropiată a celei care a terminat sezonul trecut
și m-am gândit la o continuitate, însă ușor, ușor aceasta va mai
suferi unele modificări și până la 24 iulie sperăm să o găsim pe
cea mai bună. De exemplu, în meciul de ieri cu cei de la Fleetwood
Town, echipa din prima repriză nu a dat nicio șansă adversarilor.
Au făcut un presing năucitor și o posesie foarte bună. Cei din
repriza a doua au intrat ușor în jocul adevrsarului, unul bazat mai
mult pe forță, dar chiar și așa scorul putea fi mult mai mare în
favoarea noastră. La meciul de ieri a asistat și selecționerul
echipei de tineret, Emil Săndoi, și spunea la final că ceea ce a
văzut la noi, atâta determinare, nu a văzut nici în meciurile
oficiale din sezonul trecut. Dar să așteaptăm să înceapă
campionatul pentru că acolo se joacă pe puncte”.