Tiki-taka Barcelona, peste puterea de înțelegere a noilor steliști:** „Nu i-aș face față lui Messi” Pârvulescu nu concepe altceva decât victoria la U Cluj

Paul Pârvulescu a declarat joi că Steaua nu se poate gândi la un egal în partida cu Universitatea Cluj, contând pentru etapa a XX-a a Ligii I, deoarece are multe puncte de recuperat față de liderul Dinamo.

„Ne pregătim pentru meciul cu Universitatea Cluj și sunt convins că stadionul va fi plin. Sperăm să fie o victorie pentru toate stelistele, dar și pentru toți steliștii. Vorbesc cu prietenul Hoban tot timpul, dar noi trebuie să câștigăm acest meci, pentru că suntem Steaua. Sperăm să câștigăm, iar la meciul cu Astra să avem stadionul plin. Nu avem voie să ne gândim la un egal în meciul cu Universitatea Cluj, pentru că avem puncte de recuperat față de Dinamo”, a spus Pârvulescu.

Paul Pârvulescu s-a arătat încântat de evoluția jucătorului echipei FC Barcelona, Lionel Messi, care în partida cu Bayer Leverkusen, scor 7-1, a înscris cinci goluri. „Messi e genial, absolut fantastic. Nimeni nu are ce să-i facă. Eu unul, sincer, nu i-aș face față„, a adăugat Pârvulescu.

Jucătorii Stelei au fost, joi, într-un mall bucureștean unde au împărțit flori doamnelor și domnișoarelor prezente în incintă.
Mediafax

Publicat: 08 03. 2012, 16:51
Actualizat: 08 03. 2012, 16:52