Cosmin Tilincă (foto), fostul golgheter din Intertoto, este dezamăgit că nimeni de la Gloria nu l-a anunțat la finalul campionatului trecut că nu mai intră în planurile lui Sabău pentru sezonul 2008-2009.
Jucătorul cedat vara trecută de la CFR Cluj la Bistrița a aflat despre despărțirea de formația lui Ioan Ovidiu Sabău la revenirea din Grecia, acolo unde a fost alături de soție în vacanță. „Nu m-a bucurat vestea. Am aflat din presa scrisă că domnul Sabău a renunțat la mine și că voi fi cedat la Târgu Jiu. Cred că era normal să fiu anunțat și eu, dar nu s-a deranjat nimeni de la club să îmi dea cel puțin un telefon. Când am întrebat dacă este adevărat, mi s-a răspuns că asta este hotărârea conducerii. Nu am de ales, trebuie să mă conformez“, a atacat Tilincă.
Atacantul nu a ajuns încă la un acord scris cu Pandurii. „Am fost contactat de cei de la Târgu Jiu și mi-au confirmat că atât eu, cât și Nalați suntem doriți de Eugen Neagoe. Din câte știu Nalați a semnat înțelegerea cu ei, iar eu urmează să port discuții în zilele care urmează, iar dacă ne vom înțelege, voi semna și actele“, a conchis „Tili-gol“, care a fost golgheter al CFR-ului în vara anului 2005 în Cupa UEFA Intertoto.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER