Timișoara, amendată de Jandarmerie cu 5.000 de lei pentru torțele fanilor din meciul cu Oțelul

Clubul de fotbal FC Timișoara a fost sancționat cu 5.000 de lei
de Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara, după ce, duminică, în
timpul partidei cu Oțelul Galați, mai mulți suporteri timișoreni au
aprins torțe și fumigene în peluză.

Purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara,
Daniela Stanciu, a declarat că FC Timișoara a fost amendată cu
5.000 de lei după ce, în minutul trei al reprizei secunde a
partidei cu Oțelul Galați, în peluza sud a Stadionului „Dan
Păltinișanu” au fost aprinse de suporterii timișoreni mai multe
torțe și fumigene.

„În conformitate cu Legea 4/2008 privind prevenirea și
combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor
sportive, organizatorul are obligația alături de celelate forțe
participante la executatea măsurilor de ordine publică, de a
asigura protecția și siguranța spectatorilor în incinta
stadionului”
, a declarat Daniela Stanciu.

Potrivit purtătorului de cuvânt, aceasta este prima amendă dată de
jandarmi clubului de fotbal din Timișoara de la începutul acestui
campionat.

Sursa: Mediafax

Publicat: 23 11. 2010, 17:23
Actualizat: 23 11. 2010, 17:24