Perioada tulbure de la Timișoara riscă să se prelungească. Surse federale au declarat pentru Mediafax că există riscul ca echipa de pe Bega să mai sufere o depunctare, ca urmare a declarațiilor lui Marian Iancu la adresa președintelui FRF, Mircea Sandu. Deși chiar "Nașul" a fost cel care a anunțat că va propune renunțarea la pedeapsa cu depunctarea, comisiile federale pot recurge la această măsură, deoarece Marian Iancu este recidivist și este greu de crezut că regulamentele pot fi schimbate așa ușor .Așa că timișorenii mai pot pierde trei puncte.
"Pentru jignirile aduse de Iancu lui Mircea Sandu este clar caz de depunctare, conform articolului 52 din Regulamentul Disciplinar. E destul de greu să se modifice în timpul sezonului regulamentul ca depunctarea să nu mai fie aplicată. Ea a fost introdusă tocmai pentru a se stopa jignirile. Chiar dacă este sezon nou, Marian Iancu este considerat recidivist", au spus sursele citate. "Este problema domnului Iancu. Nu vreau să mă bag în treburile acestea pentru că habar nu am. Și nu cred că domnul Mircea Sandu ia o atitudine sau nu în funcție de reacțiile unei persoane" a declarat și Ovidiu Tender, probabil viitorul patron al timișorenilor. "Decizia de cumpărare din partea noastră este clară. Auditul trebuie să stabilească doar care va fi prețul tranzacției", a ținut să prezinte omul de afaceri stadiul negocierilor pentru preluarea clubului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER