Timișoara își strigă frustrarea și dă vina pe arbitraj pentru eșecul cu Dinamo. Alexa: „Nu meritam să pierdem”/ Elek: „Când vii și domini de la un capăt la altul nu mai e nimic de spus”

Dinamo a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), echipa ACS Poli Timișoara, în ultimul meci al etapei a patra a Ligii 1.

Cu un singur succes în patru etape, Dan Alexa e mulțumit de fața pe care a arătat-o nou promovata în Ștefan cel Mare și a lăsat să se înțeleagă că eșecul poate fi pus și pe seama greșelilor de arbitraj.

Nu meritam sub nicio formă să pierdem, sunt mulțumit de joc. Din păcate am luat goluri din greșeli mari. Dar am controlat jocul, nu am cum să mă declara altfel decât mulțumit. A recunoscut și Rednic, au avut foarte multă șansă azi. Totuși, jocul îmi dă speranțe pentru viitor„, a spus „Chirurgul”, care a mai specificat că „Dinamo azi nu m-a convins„, dar și că echipa sa a fost dezavantajată de arbitri: „Am avut o răbufnire către central pentru ce s-a întâmplat pe teren. Dar nu intru în amănunte, nu vreau să comentez arbitrajul, pentru că risc să fiu suspendat

Pe aceeași lungime de undă cu Alexa s-a situat și Elek, autorul golului de 1-1.

Când vii în Ștefan cel Mare și domini Dinamo de la un capăt la altul nu mai e nimic de spus. Sunt meciuri când îți intră mingea în poartă, sunt meciuri când nu. Noi am venit aici să câștigăm, dar nu s-a putut. La Zicu a fost penalty clar„, a spus fotbalistul bănățean, la final.

Publicat: 03 08. 2015, 23:28
Actualizat: 03 08. 2015, 23:32