Timișoara – Lankaran 1 -1

Timișoara a terminat la egalitate amicalul cu Lankaran, pe care bănățenii l-au disputat în Austria unde aceștia efectuează stagiul de pregătire.

Partida s-a încheiat mai devreme cu cinci minute deoarece furtuna care a izbucnit a făcut imposibilă desfășurarea acesteia până la final, terenul devenind impraticabil.

Acesta a fost al doilea amical al timișorenilor, în primul fiind învinși de FC Kosice cu scorul de 1 – 0

 

min85 Final de partidă. Întâlnirea dintre cele două echipe se încheie cu 5 minute mai devreme, deoarece din cauza furtunii izbucnite terenul a devenit impracticabil.

min73 Ocazie importantă pentruLenkaran.Juninho șutează puternic de la 20 de metri, însă portarul Timișoare Taborda reușesște să rețină mingea în doi timpi.

min.69 O nouă schimbare la Timișoara: Intră Rațiu în locul Bădoi

min. 65 O nouă ocazie importantă ratată de timișoreni. Artiom Karamian expediază o torpilă de la 28 de me însă portarul reușește să respingă în corner.

min 56Asupra localității în care are loc partida s-a abătut o furtună puternică, însă deși vremea este un impediment în desfășurarea meciului acesta nu este întrerupt.

min48 Rusic acuză o accidentare, iar tehnicianul Dusan Uhrin este nevoit să-l înlocuiasă pe acesta cu Parks

min.46 La pauză au fost schimbați următorii jucători: Latovlevic, Stelian Stancu, Da Costa, ei fiind înlocuiți cu Milhazes, Abiodun, respectiv Artiom Karamian

Min 45 A început repriza secundă

 

min.45+1 Arbitrul fluieră finalul primei părți. Timișoara – Lankaran 1 – 1

min.45 Arbitrul dictează penalty pentru Timișoara după ce în urma unui corner , Luchin este faultat de un adversar. Alexa execută, însă portarul azerilor se află la datorie și reușește să rețină șutul trimis la colțul stâng al porții. Tabela de marcaj rămâne neschimbată.

Min. 33 Timișoara dispune de o nouă faza periculoasă însă șutul lui Magera expediat din marginea careului trece puțin deasupra vinclului porții

Min.28 Jucătorii Timișoarei domină clar partida, Magera pătrunde periculos în careu, însă este blocat și nu reușește să finalizeze acțiunea care putea sa-i aducă în avantaj pe bănățeni.

min.21 GOOOOOL Timișoara!!! Bănățenii reușesc să restabilească egalitatea după ce Da Costa execută spectaculos o lovitură liberă de la 28 de metri. Șut la semiînălțime trimis de portughez la care portarul adversarilor rămâne fără replică. Timișoara – Lankaran 1 – 1

min.13 Gool Lankaran!!!Lovitură liberă obținută de azeri. Todorov trimite puternic direct pe poartă de la 25 de metri, Taborda nu reușește să rețină mingea și scorul devine 1 – 0 pentru Lankaran

min.8 Magera recuperează o minge la centru terenului îi pasează lui Da Costa care șutează puternic din prima spre poartă de la 25 de metri punându-l în dificultate pe portarul advers care respinge cu greu mingea în corner.

min. 1 Arbitru fluieră startul partidei

 

 

 

Echipa se start a Timișoarei:

Taborda, Bădoi, Sretenovic, Luchin, Latovlevic, Stelian Stancu, Alexa, Da Costa, Arman Karamyan, Lukas Magera , Rusic.

Publicat: 03 07. 2008, 18:50
Actualizat: 03 07. 2008, 23:20