După ce le-a cauzat destule neplăceri prin cazul „Varga-Bălan”, Marian Iancu încearcă să le mai dea o lovitură giuleștenilor, cărora vrea să le fure unul dintre cei mai buni jucători. Nici Dinamo nu scapă de planurile de viitor ale Timișoarei, fiind foarte aproape de o despărțire de Adrian Cristea!
Împrumutul brazilianului Mauricio Helder de la Nancy la Rapid se încheie la finalul acestui campionat, iar patronul giuleștenilor ezită încă să activeze opțiunea de 900.000 de euro pentru a-l transfera definitiv pe jucător. De zgârcenia lui Copos încearcă însă să profite Timișoara, care a auzit de această situație și l-a contactat deja pe Helder. Fundașul pare încântat de idee, iar unul dintre argumentele principale îl reprezintă faptul că bănățenii vor juca sezonul viitor în cupele europene, iar Rapid nu prea mai are șanse. Totuși, brazilianul se va întoarce la vară în Franța, la clubul de care aparține, iar o decizie privind viitoarea sa destinație va fi luată într-o lună. Rapid doarme la adăpostul primei opțiuni de cumpărare pe care o are asupra lui Helder, dar îl poate pierde pe jucătorul de care mai sunt interesați și grecii de la AEK Atena.
Îl vor și pe „Prinț” Celălalt transfer pe care și l-au propus timișorenii în viitoarea campanie de achiziții este cel al dinamovistului Adrian Cristea. Marian Iancu nu se lasă influențat de escapadele „Prințului”, pe care îl consideră un mare jucător, și a demarat deja negocierile pentru aducerea lui în Banat. Nici Cristea n-ar zice nu ofertei lui Iancu, mai ales că în „Ștefan cel Mare” a devenit persona non grata. Un alt argument al mijlocașului este acela că la Timișoara va avea un salariu semnificativ mai mare decât cel de la Dinamo, unde primește 80.000 de euro pe sezon.
„Nu comentez în niciun fel informațiile dumneavoastră”, Marian Iancu, patron Poli Timișoara
„Timișoara este un club mare, iar mie îmi place să joc în cupele europene, unde în trecut am și marcat. Vom vedea la vară ce va fi”, Mauricio Helder, fundaș Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER