Timișoara, ‘presing’ la Helder și Adrian Cristea!
După ce le-a cauzat destule neplăceri prin cazul „Varga-Bălan”,
Marian Iancu încearcă să le mai dea o lovitură giuleștenilor,
cărora vrea să le fure unul dintre cei mai buni jucători. Nici
Dinamo nu scapă de planurile de viitor ale Timișoarei, fiind foarte
aproape de o despărțire de Adrian Cristea!
Împrumutul brazilianului Mauricio Helder de la Nancy la Rapid se
încheie la finalul acestui campionat, iar patronul giuleștenilor
ezită încă să activeze opțiunea de 900.000 de euro pentru a-l
transfera definitiv pe jucător. De zgârcenia lui Copos încearcă
însă să profite Timișoara, care a auzit de această situație și l-a
contactat deja pe Helder. Fundașul pare încântat de idee, iar unul
dintre argumentele principale îl reprezintă faptul că bănățenii vor
juca sezonul viitor în cupele europene, iar Rapid nu prea mai are
șanse. Totuși, brazilianul se va întoarce la vară în Franța, la
clubul de care aparține, iar o decizie privind viitoarea sa
destinație va fi luată într-o lună. Rapid doarme la adăpostul
primei opțiuni de cumpărare pe care o are asupra lui Helder, dar îl
poate pierde pe jucătorul de care mai sunt interesați și grecii de
la AEK Atena.
Îl vor și
pe „Prinț”
Celălalt transfer pe care și l-au propus timișorenii în viitoarea
campanie de achiziții este cel al dinamovistului Adrian Cristea.
Marian Iancu nu se lasă influențat de escapadele „Prințului”, pe
care îl consideră un mare jucător, și a demarat deja negocierile
pentru aducerea lui în Banat. Nici Cristea n-ar zice nu ofertei lui
Iancu, mai ales că în „Ștefan cel Mare” a devenit persona non
grata. Un alt argument al mijlocașului este acela că la Timișoara
va avea un salariu semnificativ mai mare decât cel de la Dinamo,
unde primește 80.000 de euro pe sezon.
„Nu comentez în niciun fel informațiile
dumneavoastră”, Marian Iancu, patron Poli Timișoara
„Timișoara este un club mare, iar mie îmi place să joc
în cupele europene, unde în trecut am și marcat. Vom vedea la vară
ce va fi”, Mauricio Helder, fundaș Rapid