Timișoara a fost retrogradată din cauza neprimirii licenței, iar clubul bănățean a făcut apel la TAS pentru anularea acestei decizii.
Numai că, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a făcut astăzi publice site-ul oficial cazurile pe care le va judeca în următoarele două luni și jumătate, iar cel al lui Poli nu se regăsește printre ele.
În acest caz, echipa de pe Bega este practic retrogradată, deoarece sezonul Ligii I se reia pe 24 iulie.
„Dacă TAS-ul a publicat lista cazurilor pe care le va judeca, iar Timișoara nu se găsește acolo, asta înseamnă că echipa nu va primi o decizie până la începutul campionatului. În acest caz, bănățenii nu vor avea drept de a juca în Liga 1, nu ar avea cum. În situația de față, sezonul 2011-2012 va începe cu echipele stabilite în cadrul ședintelor comisiilor de specialitate”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Hotnews.
Patronul Timișoarei, Marian Iancu, nu știe nimic de această decizie, clubul neprimind nicio hârtie oficială în acest sens.
„Pe noi nu ne-a înștiințat nimeni oficial. Probabil că e o treabă serioasă, justiția nu se poate face la foc automat. O să cerem suspendarea punerii în executare a hotărârii Comisiei de Apel, care de fapt nici nu e executorie.
Dacă Mircea Sandu are vreun interes, să-l explice. Sau să ne prezinte hotărârea executorie pentru că noi n-avem așa ceva. Președintele FRF să pună lucrurile în normalitate sau să-și dea demisia pentru că și-a făcut dovada interesului împotriva Politehnicii Timișoara.
Eu sunt de acord cu decizia TAS-ului, daca ea există, dar nu sunt obligat să accept greșelile FRF, care nu și-a calculat pașii, intrând astfel în criză de timp. Vom cere repunerea noastră în drepturi până la judecare, iar Federația va suporta consecințele acestui abuz, acestui fals, dar și despăgubirile, doarece prejuduciile sunt cuantificabile. Timișoara e vicecampioana României, nu există nicio hotărâre împotriva Politehnicii în acest moment.”, a declarat Marian Iancu pentru Ziare.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER