În Banat, oamenii au devenit superstițioși peste noapte. Toți se gândesc la cele două meciuri pe care Alexa și compania le mai au de câștigat pentru a ieși campioni, dar nimeni nu face planuri pentru sărbătoare. Locul e oricum stabilit: Piața Operei!
Centrul Timișoarei e plin de matematicieni. La mesele teraselor de pe Corso se fac zeci de calcule. Toate sunt legate de fotbal și de adversarul de duminică. „Dacă Oțelul făcea egal cu Brănești, acum puteam să mergem la ei și să jucăm la egal. Așa suntem obligați să atacăm”, se aud discutând trei domni în vârstă îmbrăcați la costum. Sacourile în culori vii parcă anunță un moment festiv. De fapt, asta se pregătește în surdină în Timișoara, deși nimeni n-o zice: „Nu ne-am gândit până acum la cum vom sărbători dacă luăm campionatul. Va fi o bucurie prea mare pentru a fi planificată”, spune unul dintre liderii galeriei alb-violete.
„Giurgiu ăla e dat dracu’!”
Oamenii trec însoțiți de razele unui soare puternic pe lângă fântâna arteziană din centrul pieței. Unii aruncă un ochi către peștii sculptați de pe margine și par să își imagineze momentul în care fântâna va fi umplută de fularele lui Poli: „Să vină băieții cu trofeul și să facem baie aici, «La pești»”, spune un trecător. Asta e tradiția în Timișoara la marile victorii ale lui Poli. Aici se strâng mii de oameni pentru o singură echipă. Discuțiile continuă la terase. „Trebuie să-i rupem un picior lu’ Giurgiu ăla, că e dat dracu’! Lasă-mă cu Paraschiv și cu Antal. Giurgiu ăla e cheia și fundașii laterali, ăia sunt fenomenali!”, spun specialiștii din fața paharelor de bere. La o masă alăturată stă și atacantul lui Poli, Gueye Mansour. „Ă‚sta le dă gol moldovenilor!”, spun oamenii cărora le scapă faptul că senegalezul n-a mai jucat de ceva timp pentru alb-violeți.
Ultimul mare succes sărbătorit în Piața Operei a fost acum doi ani după un meci cu Dinamo. Acum, Poli – Dinamo îi poate scoate din nou pe oameni în stradă.
TIMIȘOARA
ª este primul oraș cu iluminat stradal electric din Europa (1884) ª în 1718 s-a deschis aici prima fabrică de bere din România ª tot la Timișoara s-a înființat, în 1854, primul serviciu telegrafic din țară ª a fost orașul în care s-a declanșat Revoluția de la 1989 ª populația orașului este de aproximativ 318.000 locuitori ª dacă vor ajunge în Liga Campionilor, timișorenii vor disputa partidele pe stadionul „Dan Păltinișanu”
Timișoara va lua licența!
Președintele lui Poli, Gheorghe Chivorchian, a dezvăluit concluziile audierilor de la FRF în legătură cu dosarul de licențiere al clubului timișorean. „Ni s-a cerut de către cei care supervizează procesul de licențiere să adăugăm azi niște acte la dosar. Cu acestea cred că se vor edifica în mod complet asupra problemei legate de divizare. Această divizare nu a afectat structura clubului nostru. Poli va lua licența!”, a spus ieri Chivorchian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER