Ținte „leșinate!”. Steaua vrea să transfere fotbaliști ieșiți din formă de la rivalele din Liga 1
Campania de transferuri a vicecampioanei României nu ține cont de perioadele stabilite de regulamente. Chiar dacă pot oferi și parafa contracte doar în perioadele de pauză din vară și din iarnă, oficialii Stelei țin capul de afiș pe întreaga durată a sezonului cu anunțuri bombastice cu privire la potențialele ținte. Denis Alibec, atacantul-vedetă al Astrei Giurgiu este un exemplu concret, negocierile pentru transferul acestuia din iarnă fiind purtate după începerea campionatului și după încheierea perioadei de mercato. Dezavantajul strategiei puse în practică, în mod special, de către Gigi Becali este acela că în perioada ce trece de la manifestarea interesului și până la definitivarea transferului forma sportivă a țintelor se poate schimba drastic.
Astfel, Steaua a ajuns să facă lobby puternic pentru doi fotbaliști care sunt departe de forma ce i-a adus pe radarl șefilor. Este cazul portughezului Filipe Feixeira (36 ani) de la Astra Giurgiu și al francezului Harlem Gnohere (28 ani) de la Dinamo București, doi jucători care nu doar că nu mai dau randamentul din sezonul trecut, ba chiar au probleme în a-și găsi loc între titulari.
Un jucător bătrân și un altul intrat în dizgrație
„Mă intersează să îl folosesc pe Teixeira șase luni pentru a intra în Liga Campionilor. Nu mă interesează vârsta lui, nu îi fac contract pe cinci ani„, anunța Becali în urmă cu doar câteva zile. Totuși, portughezul este departe de forma pe care a afișat-o în sezonul trecut, atunci când a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lotul cu care Marius Șumudică a cucerit titlul. O singură pasă de gol a fost contribuția concretă a lui Teixeira în Liga 1 în acest sezon, fapt care a contribuit la forma proastă pe care o are campioana, locul 10 la 16 puncte în spatele liderului. Accidentarea suferită în urmă cu două săptămâni, dar și salariul mare pe care îl are la Giurgiu, toate aceste argumente îl fac pe Teixeira un fotbalist de care campioana dorește să se despartă în pauza de iarnă.
Situația țintei Gnohere este și mai proastă. Atacantul care impresiona sezonul trecut, atunci când majoritatea specialiștilor din fotbal îl vedeau drept cel mai bun vârf din campionat, trece printr-o perioadă nefastă. Trimis la echipa a doua de Andone din cauza randamentului prost, francezul a revenit doar pentru a continua forma nefericită. Meciul cu Astra Giurgiu, partidă în care a intrat doar pentru a provoca hențul din care Săpunaru a marcat golul ce anunța revenirea campioanei, pare să fi fost picătura care a umplut paharul. Dintr-un fotbalist pe care șefii lui Dinamo îl ofertau serios pentru prelungirea înțelegerii, Gnohere s-a transformat în unul de care „câinii” vor să scape, iar în calea unui eventual transfer la Steaua mai stau doar zilele până la începerea perioadei de transferuri.
Dă Alibec randament și fără Șumudică?
Transfer deja asigurat, Denis Alibec este văzut de mulți specialiști drept un fotbalist care și-a atins potențialul datorită felului în care a fost tratat de către Marius Șumudică. „Pentru Alibec nu o să fie ușor, deși văd că lumea e entuziasmată. E un fotbalist dificil, la Astra avea libertatea deplină din partea lui Șumudică, făcea ce voia el. Va fi greu să se impună din cauza comportamentului„, avertiza recent Victor Pițurcă.