„Titlul nu s-a decis! Mi-e frică de Urziceni, nu de Poli”

Cadu a păstrat secretul vestiarului după victoria de la Severin:
„Rămâne între noi ce am discutat”. Căpitanul CFR-ului a declarat că
Mandorlini i-a încurajat la pauză și că a avut emoții la penalty-ul
care poate aduce al doilea titlul la Cluj

„La pauză am discutat între noi, Mandorlini ne-a încurajat
la cabine. În prima repriză am jucat slab, dar în a doua ne-am
revenit și am întors rezultatul, asta a fost cel mai important. Am
avut un pic de emoții la final când am executat penalty-ul. Am ales
colțul pe care să dau înainte de a executa. Încă nu am câștigat
titlul, mi-e frică de Unirea, nu de Timișoara în lupta pentru
titlul. Poli se bate pentru locul doi”,
a declarat Cadu la
gsptv

Golurile au fost marcate de Alexandru Pițurcă ’11, Mihai Costea
’22, pentru gazde, respectiv Lacina Traore ’63, Cristi Bud ’85 și
Ricardo Cadu ’90+3 din penalti, pentru formația oaspete.

Universitatea Craiova: 21. Lung Jr. – 18. Dănănae,
7. V. Găman, 4. Iliev, 17. Bălace – 2. Bărboianu (3. Barbu ’68),
13. Dilevski (28. Gângioveanu ’82) – 30. Prepeliță, 20. Dina (25.
Firțulescu ’63), 9. M. Costea – 27. Al. Pițurcă. Antrenor: George
Biță.

CFR Cluj: 1. Nuno Claro – 4. Panin (13. Piccolo
’46), 20. Cadu, 15. Alcantara, 66. Edimar (11. De Zerbi ’62) – 77.
Deac, 7. E. Dică (8. Peralta ’53), 6. G. Mureșan, 19. Culio – 9. L.
Traore, 85. Bud. Antrenor: Andreea Mandorlini.

Cartonașe galbene: Dănănae ‘6, Al. Pițurcă ’11, Dilevski ’41 / Deac
’30, Alcantara ’30, Culio ’41, Piccolo ’65, Cadu 76
Cartonașe roșii: Alcantara ’38.

Arbitri: Ovidiu Hațegan (central) – Octavian Șovre, Eduard
Dumitrescu (asistenți) – Cătălin Popa (rezervă).
Observatori: Sorin Satmari, Ioan Mureșan.
Supervizor: Dumitru Mihalache.

Publicat: 10 05. 2010, 19:15
Actualizat: 10 05. 2010, 19:30