Titlul, promisiunea lui Pancu pentru Copos:** „Dacă suntem uniți, nimeni nu ne poate opri”** Cea mai dulce victorie și cu ce compară cel mai bun an al carierei
Rapidistul Daniel Pancu (34 de ani) trăiește fotbalul la prezentul continuu. Anii parcă l-au ocolit, iar în tolba carierei a așezat cu meticulozitate goluri fantastice, pase decisive numai de el inventate, respectul tuturor și un capital imens de popularitate. A îmbrăcat haina salvatorului în tur, iar la cumpăna dintre ani are o foame nemaiîntâlnită de a câștiga al doilea titlu în Giulești. Omul care întruchipează și acum ambiția, curajul și valoarea susține că Rapid se va bate pentru titlu, mai ales că majoritatea meciurilor decisive le va disputa în Giulești.
Daniel, ați terminat sezonul cu un succes mare, la Vaslui…
Este cea mai frumoasă victorie din turul de campionat, avem o vacanță liniștită, suntem la trei puncte de primul loc și calificați în semifinalele Cupei României. Îmi pare rău că nu am reușit să ne calificăm în primăvara europeană, cred că totul ni se trage de la meciul pe care l-am pierdut în ultimele minute cu PSV Eindhoven.
Deși sunteți la trei puncte de primul loc, patronul spune că vrea să se retragă…
Nu cred că George Copos va vinde vreodată Rapidul, este copilul său și nu poate trăi fără el. Îl așteptăm alături de noi. Dacă vom fi uniți, nimeni nu ne poate opri în retur să câștigăm campionatul.
Cum a fost acest sezon pentru tine?
2011 a fost cel mai bun an. Un astfel de sezon am trăit în Turcia în 2003-2004, când jucam la Besiktaș. Toată lumea îmi cerea atunci tricoul, la fel cum mi s-a întâmplat și acum la Rapid.
Vorbă bună… de la tata!
Cum crezi că se va desfășura returul de campionat?
Ne așteaptă un retur greu, dar avem un mic avantaj față de turul campionatului, când am jucat 13 din 18 partide în deplasare. Din primăvară vom juca majoritatea partidelor dificile în Giulești, singura excepție fiind cea de la Cluj, cu CFR. Adversarilor le va fi greu să câștige împotriva noastră cu 10.000 de spectatori în spate.
Ce-ți dorești în 2012?
Un titlu cu Rapid. Am discutat cu tatăl meu și mi-a spus că ar fi ceva senzațional dacă aș câștiga campionatul cu Rapid la finalul sezonului.
11 goluri a marcat Pancu pentru Rapid în anul 2011
169 de meciuri a jucat „Pancone” în tricoul alb-vișiniu
64 de goluri a înscris Pancu pentru Rapid în Liga I
24 de goluri a marcat ieșeanul pentru Beșiktaș în 100 de partide