Președintele Unirii Urziceni, Mihai Stoica, vorbește despre șansele echipei sale la clasarea pe podium și consideră partida de astăzi un semi-eșec, datorită faptului că elevii lui Dan Petrescu au irosit o șansă bună de a se distanța de principalele urmăritoare.Â
"Am luat o opțiune serioasă pentru a termina pe podium. Campioana e la opt puncte în spate, alte echipe care își propun campionatul sunt la aceeași distanță. Din păcate a fost un pas timid pentru a ne îmbunătăți poziția în clasament. Din acest punct de vedere pot considera meciul un semi-eșec."
Mihai Stoica este vehement la adresa arbitrajului și condamnă modul în care sunt judecate fazele în care jucătorii primesc cartonașul roșu.
Oficialul ialomițenilor visează la un fotbal corect, în care cel mai bun să se impună, așa cum a făcut Alkmaar în Olanda.
"Îmi place să cred că în fotbalul românesc se respectă regulamentele. Anumite echipe sunt tratate preferențial și titlul ar putea fi decis de Comisii. E inadmisibil ca un jucător care strânge de gât un adversar să fie suspendat o etapă. Dacă în alte țări echipele beneficiază de aceleași condiții, la noi nu e așa. Vrem să fim ca Alkmaar, o echipă dintr-un oraș mic care a luat titlul în fața unor granzi ca PSV sau Ajax. La noi, echipele mari trebuie să câștige…mă rog, echipele considerate mari că la cum am văzut că joacă…"
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER