„Titlul sau plătiți!”
Â
Roș-albii vor trebui să aducă o parte din banii de prime de acasă dacă nu vor lua campionatul.
Â
Jucătorii dinamoviști au aflat prețul eșecului din sezonul precedent: Omul cu banii, Cristi Borcea, le-a impus elevilor lui Bonetti modalitatea în care vor fi recompensați pentru succesele din sezonul viitor. Evident, este vorba exact de aceeași variantă propusă de șefi și anul trecut, dar care atunci a fost refuzată de vestiar. Concret, roș-albii au de ales între două variante.
Â
Răul mai mare
100.000 de euro pentru fiecare fotbalist, plătibili doar în cazul în care aceștia vor câștiga titlul de campioană. Conform discuțiilor de la Aix les Bains, banii vor fi acordați doar dacă Dinamo termină pe primul loc, exact în următorul moment după ce roș-albii ar fi matematic campioni. „Doar când veți avea medaliile de gât veți primi banii. Până atunci, niciun leu! 100.000 de euro de căciulă e prima de titlu”, au fost vorbele lui Borcea.
Â
Răul mai mic
Aceasta este varianta cea mai „alunecoasă” pentru fotbaliști. Primele se acordă meci de meci, victoria fiind plătită cu 1.500 de euro pe teren propriu și cu 3.500 în deplasare. Meciurile speciale, respectiv derby-urile sau partidele vitale pentru poziția în clasament, vor fi remunerate separat, cu o sumă mai mare. Varianta are însă și un plan B. „Dacă Dinamo nu câștigă campionatul, veți aduce înapoi jumătate din banii pe care i-ați primit!”, le-a transmis Borcea jucătorilor.
Â
150.000 de euro este media contractelor anuale ale dinamoviștilor pentru sezonul viitor
Â
Â